Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine-a răsărit! Saltă, saltă de-acum şi te bucură, Sioane, iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău!.
Păcatul e în natura umană înscris şi, prin urmare, asumat, de fiecare ca perspectivă a mântuirii.
Cine ridică piatra? – iată întrebarea adânc tâlcuitoare, tainică precum Taina Cea Mare a Învierii, pe care Hristos, Fiul Domnului, ne-a aruncat-o tuturor şi fiecăruia în parte cu douăzeci de veacuri în urmă.
Acestei întrebări suntem chemaţi să-i oferim un răspuns, care este unul de căinţă, ca şansă de împăcare şi de salvare întru Spirit.
Trupul e supus păcatului, în orizontul atâtor ispite cărora fiinţa umană îi este până la urmă pradă uşoară.
Răscumpărarea este însă unic remediu şi numai în licărul luminii care, de veacuri, ne soseşte de la Sfântul Mormânt, ne jucăm şansa tămăduirii.
Lumină lină din lumină lină – iată splendoarea în care tradiţia neamului nostru trăitor în credinţa în Iisus a ştiut să îmbrace misterul Învierii.
Hristos a Înviat! – e strigătul bucuriei ieşirii la liman din întunericul în care patimile cotidiene ne-au aruncat de-a lungul unui ciclu al încercărilor.
Adevărat a înviat!, strigăt de bucurie ca semn al împlinirii speranţei şi unic garant al credinţei, talisman al destinului omenesc…
