Pieţele din Craiova sunt înconjurate de magazine second-hand care sunt considerate adevărate bombe pentru cumpărători. Poliţiştii locali au făcut o razie la tarabele doldora de haine şi încălţăminte la mâna a doua şi au găsit o serie de nereguli: patronii nu aveau forme legale, iar marfa era oferită clienţilor direct de pe jos. S-au aplicat sancţiuni de 2.500 de lei şi au fost confiscate îndeosebi haine şi căciuli de blană.
Comerţul de haine vechi este poate una dintre cele mai profitabile afaceri în aceste vremuri de criză. Second-hand-urile le întâlneşti aproape la tot pasul, pe străduţele lăturalnice şi, mai nou, în spaţii ultra-centrale care au fost abandonate de marile firme de haine. Brand-urile în materie de modă au renunţat să-şi mai facă reclamă în buricul oraşului. Şi-au strâns marfa şi au plecat, abandonând vitrinele luxoase. Locul lor a fost ocupat de buticarii care vând tot felul de produse la mâna a doua. Nu s-au gândit prea mult că astfel de spaţii sunt prea pretenţioase pentru marfa lor, ci au închiriat şi s-au pus pe treabă. Şi cum marfa lor e ieftină şi craioveanul de rând nu are prea mulţi bani de dat pe haine, second-hand-urile nu duc lipsă de clienţi.
Lângă pieţe, nu duc lipsă de clienţi
Dacă străzile ”Amaradia” şi ”Lipscani” erau considerate până nu demult raiul second-hand-urilor, în ultimul timp acest gen de magazine a început să apară tot mai mult şi în jurul pieţelor craiovene. Profitând de faptul că aceste zone au un vad mare, patronii s-au pus pe închiriat spaţii în apropiere, amenajându-şi repede şi câte un mic magazinaş cu haine. Aşa se face că second-hand-urile au explodat la numai câţiva paşi de locurile în care se vând zarzavaturi şi fructe proaspete. ”Patronii gândesc în felul următor: vine un om să cumpere salată verde sau o legătură de pătrunjel pentru supă, iar după ce pleacă poate să-l atragă o pereche de încălţăminte sau o curea pe care o vede expusă la intrare. Sau poate îl atrage preţul pe care unii dintre vânzători ştiu să-l agaţe ostentativ la fereastră”, spune Tavi Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.
Patronii nu aveau forme legale
Deşi nu intră în perimetrul pieţelor, aceste second-hand-uri au fost controlate, ieri, de poliţiştii locali care au încercat să afle dacă patronii lor au actele în regulă, iar hainele expuse îndeplinesc toate condiţiile de igienă. ”Am controlat toate magazinele de second-hand care au fost deschise, în ultimul timp, în jurul pieţelor. Unele au fost în ordine, în sensul că au îndeplinit toate cerinţele, patronii aveau documentele în regulă. Dar cele mai multe nu respectau nici legea şi nici regulamentul de gospodărire comunală aprobat de consilierii municipali”, a precizat directorul Tavi Mateescu. Potrivit acestuia, cei mai mulţi patroni făceau comerţ cu haine vechi fără să aibă forme legale. Alţii vindeau marfa în condiţii insalubre, aruncată direct pe jos.
Amenzi de 2.500 de lei şi haine confiscate
În urma raziei, mai mulţi patroni au fost amendaţi. Potrivit directorului Poliţiei Locale, sancţiunile care au fost aplicate acestora se ridică la suma de 2.500 de lei. De asemenea, s-a confiscat şi foarte multă marfă pentru care aceştia nu au putut să prezinte nici un act de proveninenţă. ”Din unele magazine au fost ridicate produse precum haine de blană, căciuli, poşete şi foarte multă încălţăminte. Am cerut actele pentru această marfă, dar patronii acelor spaţii nu au putut să ne arate nici un fel de documentaţie”, a explicat Mateescu. Controalele la second-hand-urile nu se opresc aici. Directorul Poliţiei Locale Craiova a precizat că, în următoarele zile, vor fi luate la puricat şi celelalte second-hand-uri din oraş, dat fiind faptul că patronii acestor magazine nu respectă, în general, legislaţia.