Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi (SRPT) Craiova au destructurat, în urma unei acţiuni desfăşurate ieri, un grup infracţională format din opt persoane suspectate că, anul trecut şi anul acesta, au furat componente de la vagoane de marfă în valoare de peste 800.000 lei. Oamenii legii au făcut şapte percheziţii domiciliare pentru probarea activităţii infracţionale a suspecţilor, aceştia fiind ridicaţi cu toţii pentru audieri.
Reprezentanţii Secţiei Regionale Poliţie Transporturi (SRPT) Craiova au început să primească, încă de anul trecut, plângeri vizând furtul unor distribuitoare de aer de la vagoane de marfă de pe toată regionala. Distribuitoarele cu pricina sunt piese fără de care vagoanele nu se pot mişca, au în jur de 50 de kilograme fiecare şi valorează între 1.500 şi 3.000 de euro bucata, în funcţie de anul fabricaţiei. Pentru că s-au strâns multe plângeri, oamenii legii au demarat supravegherea operativă şi au stabilit că este vorba despre un grup format din opt persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani, şase din Craiova, una din Băileşti şi una din comuna Crasna, judeţul Gorj, care, în cursul anului 2012 şi începutul anului 2013, au sustras de la vagoane de marfă din toate judeţele aflate în competenţa SRPT Craiova (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Teleorman), peste 100 de distribuitoare de aer, prejudiciul cauzat Societăţii Naţionale Transport Feroviar de Marfă ridicându-se la aproximativ 800.000 de lei. În urma cercetărilor s-a stabilit că, după ce le demontau, suspecţii comercializau distribuitoarele de marfă către agenţi economici privaţi, în special din Bucureşti şi Ploieşti, (fără legătură cu CFR), care aveau ca obiect de activitate reparaţia vagoanelor de marfă, pe perioada transportului acestora folosindu-se documente fictive de însoţire.
“Pentru probarea activităţii infracţionale a membrilor grupării au fost efectuate şapte percheziţii, la locuinţele suspecţilor, fiind identificate instrumente folosite la demontarea distribuitoarelor de pe vagoanele de marfă, echipamente şi componente sustrase de pe vagoanele de marfă, documente de transport feroviar fictive, precum şi înscrisuri olografe utile în documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor. În prezent, suspecţii se află la sediul S.R.P.T. Craiova unde sunt audiaţi, iar în funcţie de probatoriul administrat în cauză, se vor propune măsurile legale ce se impun”, au comunicat, ieri reprezentanţii IPJ Dolj.