Câtă abnegaţie! Juriştii Prefecturii Dolj au muncit, în 2011, şi a doua zi după Crăciun

0
3421

Despre scandalul din Primăria Galiciuica am mai scris în cotidianul nostru. Situaţia este una aparte, iar în încurcăturile iscate Prefectura Dolj are un rol principal. Şi când este nevoie juriştii Prefecturii Dolj muncesc şi în zilele lor libere. Povestea de la Galiciuica a început în 2010, când organizaţia locală şi cea judeţeană a PSD Dolj au retras sprijinul politic a doi consilieri locali, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 393/2004 actualizată privind Statutul aleşilor locali, art. 9, alin. 2, litera h1, şi probabil va mai continua o bucată de vreme.

Când nu e “bolnav”, după cum se vede, Eugen Marinescu îşi trăieşte viaţa. Din plin. Chiar şi în timpul programului. Când reflectează “cum s-o pună”. Vom reveni asupra semnificaţiei acestei imagini, fiindcă ea ascunde o bombă.

Organizaţia locală PSD Galiciuica, în 2010, a retras sprijinul politic a doi consilieri locali şi a primit, pentru decizia luată, şi votul de încrederea al PSD Dolj. Consilierii locali rămaşi fără funcţie au contestat decizia celor de la PSD în instanţă şi au pierdut. Conform art. 9, alin. 4 din Legea nr. 393/2004 actualizată privind Statutul aleşilor locali: „În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c)-e) şi h1), hotărârea consiliului poate fi atacată de consilier, la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa se va pronunţa în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă”. Odată cu decizia instanţei de judecată, cazul celor doi demişi s-a încheiat.

Prefectura nu a acordat viză de legalitate

Continuă şi astăzi însă povestea următorilor doi de pe listă PSD. În aceeaşi şedinţă de consiliul local în care au fost revocaţi din funcţie cei doi rămaşi fără sprijin politic, au fost validaţi următorii. Maria Stoica şi Constantin Stoica au fost validaţi la data de 31.03.2011. Hotărârile de încetare a mandatelor pentru Ion Tica şi Petrică Florinel Ciontu şi de validarea a Mariei Stoica şi a lui Constantin Stoica au plecat către Prefectura Dolj pentru validare. Interesul şefului Serviciului Juridic al Prefecturii Dolj, Eugen Marinescu, a fost atât de ridicat pentru a acorda sau nu viza de legalitate pentru aceste hotărâri, încât a trimis referatul abia după 3 luni, la data de 6 iunie 2011. Hotărârile de încetare a mandatelor de consilieri pentru Ion Tica şi Petrică Florinel Ciontu au primit viză de legalitate. Pentru Hotărârile nr. 15 şi 16, din data de 31 martie 2011, de validare a mandatelor pentru Maria Stoica şi Constantin Stoica au cerut revocarea pentru că: „Aţi omis să adoptaţi o hotărâre cu privire la modificarea componenţei comisiei de validare a mandatelor de consilieri”.

Comisia de validare a fost modificată

Conform procesului-verbal încheiat la şedinţa Consiliului Local Galiciuica din data de 31 martie 2011, comisia de validare a fost modificată: „Încheiat azi, 31.03.2011, în şedinţa Comisiei de validare din cadrul CL Galiciuica. În urma retragerii temporare a d-lui Tica Ion, consilier local, din funcţia de preşedinte al Comisiei de validare, funcţia rămânând vacantă, CL a propus pe d-na Ciontu Nicoleta membru pentru completarea comisiei, adică a unui număr de trei membri”. Mai mult decât atât, s-a dus o întreagă discuţie cine să fie preşedintele acestei Comisii de validare. Astfel stând lucrurile, cererea Serviciului Juridic al Prefecturii Dolj pare una absurdă.

„Consiliul Local al comunei Galiciuica a nesocotit prevederile legale”

La alte şase luni, Eugen Marinescu s-a trezit că cei din Consiliul Local Galiciuica nu au revocat Hotărârile nr. 15 şi 16, din data de 31 martie 2011. Motiv pentru care, la data de 26 decembrie 2011, a doua zi după Crăciun, declarată liberă oficial de statul român, îl pune pe consilierul juridic Paulon Ciurlin – că nu era să plece el de acasă sau de la vreo petrecere! – să facă o adresă către Tribunalul Dolj de constatare a nulităţii celor două hotărârii ale Consiliului Local Galiciuica. Mai mult decât atât, o înregistrează, tot cu data de 26 decembrie 2011, la Prefectura Dolj, cu nr. 16.485. „În fapt, Instituţia Prefectului, prin referatul nr. 4909/2011, a considerat ca fiind nelegale Hotărârile nr. 15 şi 16/2011, ale Consiliului Local al comunei Galiciuica, solicitând, în acest sens, acestei autorităţi să le revoce. (…) Cu toate acestea, Consiliul Local al comunei Galiciuica a nesocotit aceste prevederi legale, adoptând acte administrative contrar legii”, se arată în motivarea celor de la Prefectura Dolj. Instanţa de judecată va trebui să ia în calcul referatul Prefecturii Dolj, Hotărârile nr. 15 şi 16 din data de 31 martie 2011 şi procesul-verbal prin care Comisia de validare a fost completată şi şi-a ales şi un preşedinte.

Au acordat viza de legalitate unor hotărâri votate de consilierii nevalidaţi

Reprezentantul Prefecturii Dolj în instanţă a recunoscut în faţa celor de la Primăria Galiciuica faptul că sunt conştienţi de faptul că nu vor avea câştig de cauză, dar că vor încerca să tărăgăneze lucrurile până după alegerile locale, pentru ca cei doi consilieri locali PSD să nu îşi poată exprima votul în Consiliul Local. Ori lucrurile nu stau tocmai aşa, pentru că Maria Stoica şi Constantin Stoica au votat mai multe proiecte de hotărâre, pentru care Serviciul Juridic al Prefecturii Dolj, condus de Eugen Marinescu, şi-a acordat viza de legalitate. Cei doi consilieri locali au votat inclusiv Hotărârea nr. 17 de aprobare a bugetului local 2011 şi cont execuţie bugetară 2010 şi Hotărârea nr. 18 de modificare organigramă, stat de funcţii, restructurare posturi asistenţă socială, care au primit viza de legalitate conform Referatului nr. 4909/2011. Şi nu sunt singurele. Conform gândirii juriştilor de la Prefectura Dolj, toate hotărârile votate de cei doi consilieri nevalidaţi, care şi-au făcut efectul, având viză de legalitate, ar trebui revocate. O astfel de cerere din partea Serviciului Juridic al Prefecturii Dolj nu a ajuns la Primăria Galiciuica, dar până la Crăciun mai este, şi poate că pe 26 decembrie 2012 se trezeşte Eugen Marinescu şi îl pune pe Paulon Ciurlin să ia măsuri.