Revin asupra expunerii articulate şi convingătoare a prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, invitatul “Întâlnirilor SpectActor”, şi nu pentru că am căzut în transă, doamne fereşte, ci din cu totul alte motive. În seara aceleiaşi zile am avut ocazia să urmăresc pe un post de televiziune prestaţia unui alt intelectual de calibru clujean, scriitorul Augustin Buzura, directorul unei reviste interesante, intitulată chiar “Cultura”. Simpla asociere a demersurilor celor doi intelectuali prestigioşi, convinşi că lumea n-a fost împărţită între expiraţi şi neexpiraţi, nu m-a lăsat indiferent gândindu-mă că şi la Craiova există, la nivel academic, un centru universitar de tradiţie, abstras în bună măsură, dacă nu greşesc, de la viaţa civică a comunităţii. De altfel, în sprijinul acestei afirmaţii stă însuşi faptul că, până acum, printre invitaţii “Întâlnirilor SpectActor” nu s-a aflat, întâmplător, nici un invitat al mediului universitar craiovean. Şi n-aş vrea să mă hazardez într-un comentariu nefericit pe această temă. Întâlnirile menţionate, organizate de Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, inspirată idee, nu lansează vedete, nu consacră nume, cât prilejuiesc nişte dialoguri vii ale invitaţilor, într-un cadru realmente intelectual. Sigur, ca să ai anvergura lui Andrei Marga trebuie să te cheme… Andrei Marga, asta se subânţelege, dar ni s-a reiterat, argumentat, ideea că intelectualul nu trebuie să aibă competenţa singurătăţii, iradiind static, doar prin postură. Fireşte, s-ar putea spune că facem o greşeală de logică, distribuind aberant criteriile autorităţii. Şi din faptul că un om este inspirat şi eficace în domeniul său de competenţă specifică deducem că el are o competenţă spectaculoasă, indiferent de domeniul la care se aplică. Dacă nu o face el, care ştie multe lucruri, şi are, deci, soluţii, e egoist, evazionist, comod. Raportul acesta între intelectual, etică şi politică a intrat de mult în repertoriul tematic al multor cochete simpozioane naţionale şi internaţionale. Aici ne izbim de o mai veche “deşuchere” a mentalităţii noastre de dată recentă. Una candidă, dar nu mai puţin periculoasă, chiar dacă o bună parte a populaţiei e, mai curând, plictisită de intelectuali. Judecând astfel, noi nu putem avea decât ceea ce avem, adică o joncţiune între politicieni modeşti şi o masă de cetăţeni care şi uită ce a votat. Într-un moment în care competenţa noastră supremă este îngrijorarea, dacă nu disperarea, şi speranţa ne apare ca o virtute condiţionată, încurajată fiind doar eschiva morală, obedienţa, minciuna, iar lipsa perspectivei induce indiferenţă, pasivitate, băşcălie civică, putem aspira, cel puţin, nădăjdui, la o reabilitare a spiritului civic autentic. Şi pentru aceasta voci, “nu votci”, universitare craiovene sunt aşteptate la rampă. De creatori de confuzie etică şi dezagregare civilă nu ducem lipsă. Andrei Marga ne-a oferit un exemplu şi, mărturisesc, unul care ar putea deveni molipsitor.
