Deţinuţii craioveni, ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă

0
327

Chiar dacă piaţa muncii oferă în continuare prea puţine variante până şi pentru cei care nu au avut vreodată probleme cu legea, reprezentanţii Penitenciarului Craiova rămân optimişti şi speră ca, odată cu liberarea din penitenciar, cât mai mulţi deţinuţi să-şi găsească un loc de muncă. Pentru a le da o mână de ajutor, la închisoare a fost lansat, ieri, un program ce are drept scop reintegrarea condamnaţilor.

După cum au căzut de acord majoritatea specialiştilor din sistemul penitenciar, un moment de maximă importanţă pentru orice deţinut care revine în societate după o condamnare îl reprezintă obţinerea unui loc de muncă. De multe ori, succesul sau, dimpotrivă, nereuşita unui astfel de demers influenţează în mod decisiv riscul de recidivă. Pornind de la acest aspect, şi reprezentanţii Penitenciarului Craiova pun tot mai mult accent pe pregătirea deţinuţilor pentru viaţa de dincolo de zidurile închisorii. Un pas în acest sens este lansarea programului educaţional „Implicarea angajatorilor în mediul penitenciar”, ce are ca scop tocmai incluziunea socială a persoanelor private de libertate.

Programul se desfăşoară în cadrul proiectului „Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”, proiect derulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi finanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Colaborare cu mediul de afaceri

La Penitenciarul Craiova, aşa cum şi-au propus iniţiatorii proiectului, persoanele private de libertate vor primi sfaturi şi informaţii cu privire la paşii pe care trebuie să-i urmeze în vederea creşterii şanselor de angajare în muncă. Şi pentru ca iniţiativa să devină una practică vor fi încheiate parteneriate cu firme, instituţii publice şi ONG-uri cu scopul de a asigura integrarea în societate a persoanelor private de libertate. Pe lângă toate acestea, la fel de importantă este considerată şi sensibilizarea angajatorilor faţă de această problemă, a egalităţii de şanse, dat fiind faptul că în continuare foştii deţinuţi întâmpină reale dificultăţi atunci când vine vorba de găsirea unui loc de muncă.

Reticenţa angajatorilor este, de altfel, motivul pentru care se încearcă promovarea în mediul de afaceri a ideii de angajabilitate a deţinuţilor. „Din punctul de vedere al angajabilităţii, pregătirea pentru liberare se face prin promovarea şi consolidarea competenţelor personale şi profesionale ale persoanelor private de libertate şi interacţiunea cu reţele sociale şi de afaceri, prin stabilirea de parteneriate cu organisme publice şi private şi încheierea de protocoale în vedere reintegrării lor socio-profesionale”, a declarat subcomisar Denisa Ganea, purtător de cuvânt al Penitenciarului Craiova.

28 de puşcăriaşi, incluşi în program

În program sunt incluşi 28 de deţinuţi apţi de muncă, toţi aflaţi pe punctul de a-şi ispăşi pedeapsa pentru care au fost condamnaţi. Până la sfârşitul lunii septembrie a.c., atât cât durează programul, aceştia vor avea şansa să se pregătească pentru liberarea din închisoare şi pentru obţinerea unui loc de muncă. Proiectul va demara cu o analiză iniţială a situaţiei din penitenciar şi va continua cu analiza mediului regional de afaceri.

În acelaşi timp, în cadrul proiectului se vor încheia mai multe parteneriate cu o serie de firme, instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale dornice să se implice în derularea acestui demers. „Proiectul va continua cu o intervenţie care se va desfăşura în două moduri. Intervenţia în masă – care înseamnă diseminarea informaţiilor privitor la incluziunea socială a persoanelor private de libertate şi oferirea de oportunităţi egale spre potenţialii angajatori de către firme şi alţi parteneri. Respectiv, intervenţia concentrată în parteneriat cu asociaţii de firme, organizaţii neguvernamentale şi alţi parteneri, care înseamnă promovarea ideii de angajare în muncă a persoanelor private de libertate prin organizarea de evenimente. În paralel cu această activitate vom oferi un curs de formare socio-umană şi tehnologică deţinuţilor care se pregătesc de liberare şi au nevoie de această formare”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Craiova.