Luptele care devastează Misrata de la începutul lui februarie au provocat moartea a circa 1.000 de persoane şi rănirea altor 3.000, a anunţat ieri conducerea spitalului din oraşul libian asediat de forţele loiale regimului. O proporţie de „80 la sută dintre victime sunt civili”, a declarat administratorul instituţiei, doctorul Khaled Abu Falgha, subliniind că cele 60 de paturi ale spitalului sunt toate ocupate cu răniţi. Medicul a precizat că a constatat, de săptămâna trecută, răni grave provocate de bombe cu submuniţie, arme interzise, pe care forţele regimului lui Muammar Gaddafi le folosesc începând de joi, după cum acuză rebelii şi organizaţia Human Rights Watch.