Acuze reciproce tari între Joe Biden şi Vladimir Putin

0
929

Recrudescenţa tensionării relaţiilor între Washington şi Moscova n-a surprins pe nimeni, prin ultimele evoluţii, de acum cunoscute. Mai întâi preşedintele american Joe Biden a provocat, printr-o declaraţie tranşantă, indignarea cercului apropiat de colaboratori ai lui Vladimir Putin, etichetându-l pe acesta drept un „ucigaş” şi promiţând că va plăti „preţul”. La intrebarea jurnalistului vedetă al canalului american ABC, George Stephanopoulos, dacă Vladimir Putin este un ucigaş, răspunsul preşedintelui SUA nu s-a lăsat aşteptat: „Da, şi veţi vedea preţul pe care îl va plăti”. Referirea a vizat otrăvirea opozantului rus Alexei Navalny, în august anul trecut, imputată de SUA Rusiei. Opozantul a fost încarcerat la revenirea în ţară, după 5 luni de convalescenţă în Germania, SUA solicitând eliberarea sa prin demersuri repetate. Prima reacţie a unui oficial rus de rang înalt a venit din partea preşedintelui Camerei Inferioare a Parlamentului, Viatceslav Volodine: „Putin este preşedintele nostru şi un atac contra lui este un atac contra ţării noastre. Cu astfel de declaraţii Joe Biden a insultat cetăţenii ţării noastre”. De la sosirea sa la Casa Albă în ianuarie a.c., Joe Biden a afişat o deplină fermitate în relaţia cu liderul de la Kremlin, spre deosebire de predecesorul său Donald Trump. La începutul lunii în curs Washingtonul a sancţionat 7 oficiali ruşi, consideraţi ca răspunzători de otrăvirea opozantului Alexei Navalny. Serviciile de informaţii americane au examinat diferite alte fapte atribuite Rusiei, între care recente atacuri cybernetice şi vărsarea de prime talibanilor pentru uciderea soldaţilor americani din Afghanistan. „Actori” legaţi de guvernul rus ar fi încercat noi ingerinţe electorale în 2020, după cele din 2016 –nevalidate de fostul procuror special, Robert Muller-, afirmaţie contestată de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov. „Raportul este incorect, faptele n-au fundament şi nu se sprijnă pe probe”. De fapt raportul serviciilor de informaţii, dat publicităţii marţi, acuza Moscova de tentativa de a-l susţine pe Donald Trump, de a-l descredita pe Joe Biden şi de provocarea de disensiuni în societatea americană. Alţi actori care au încercat să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA sunt Iranul, Hezbollahul şi Cuba. În schimb China nu a întreprins nici un fel de acţiune pentru a influenţa scrutinul din SUA. La afirmaţiile lui Joe Biden, Vladimir Putin ar fi răspuns la televiziunea rusă „cine zice ăla e”. El a reafirmat că Rusia îşi va apăra interesela sale şi conlucrează cu SUA unde este avantajos. Escaladarea tensiunilor între Washington şi Moscova –după Crimeea, războiul din Ucraina, conflictul din Siria- atestă o degradare ireversibilă a relaţiilor aflate, de la o vreme, într-un punct dificil. Potrivit unui comunicat al ministerului de Externe de la Moscova, ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov, a fost chemat în ţară pentru consultări, fapt inedit după 1998. Departamentul de stat al SUA nu prevede chemarea reprezentantului său la Moscova. Pe de altă parte conform unor surse politice de la Washington, Joe Biden pregăteşte noi sancţiuni economice –cum ar fi exportul de produse sensibile- contra Rusiei, menite evident a complica lucrurile, în continuare. Ameninţată este cooperarea în dosare de interes comun precum arsenalul nuclear, dosarul iranian, criza climatică. La G7 s-a denunţat din nou „ocuparea Crimeei” de către Rusia.