Pe locuri, fiți gata, start joc! Cum să-ți ții copiii acasa?

0
525

       Ca urmare a măsurlor de prevenire a răspândirii noului virus, locurile de joacă din municipiul Craiova se vor închide imediat după ce autoritățile vor finaliza procesul de dezinfecție a acestor spații, iar săptămânile acestea, când micuţii tăi nu mai pot merge la grădiniță, în parcuri sau la locurile de joacă, tu trebuie să-i faci să iasă cât mai puţin din casă. Cei mici au o energie debordantă, se plictisesc repede de orice sarcină, nu vor să stea prea mult timp în casă, iar tu ca părinte trebuie sa-i consumi excesul de energie

Iată un joc pentru toţi membrii familiei, mari şi mici: desenul muzical. În sufragerie, pe măsută puneți câteva coli A4, carioci și pixuri colorate. După ce toți membrii familiei au venit, porniți muzica și primul care va desena se va oprii când „arbitrul” oprește melodia și asa vor face toți după el până când foaia va fi coplet ocupată. Desenul obținut își va găsi loc pe frigiderul din bucătărie.

Un alt joc care le captează atenția celor mici este cel cu animăluțe. Un copil stă cu faţa la perete, iar un alt copil trage dintr-un teanc poza unui animal şi îi imită. Timp de 20 secunde primul copil poate ghici care este animalul din poză.

Mai mult decât atât, poți muta distracția în baie.Tranformă această camera într-un parc de distracții! Umple cada cu apă şi spumă, decorează faianţa cu desene cu palmieri şi scoici, îmbracă-ţi copilul în costum de baie şi dă-i voie să se bălăcească în „piscină”.

Cine a spus că dacă te joci nu poți învăța lucruri elementare pentru cultura generală? Ei bine, o activitate extrem de benefică pe care să o ai cu cei mai mici membrii ai familiei ar putea consta în teste și întrebări de cultură generală. Alegeți în fiecare zi o materie diferită, geografie, istorie, sport. Începeți cu întrebări ușoare, iar apoi măriți nivelul de dificultate.

Cutia cu surprize este un joc pentru toate vârstele. Acesta este propus în filosofia Montessori. Copilul va descoperi ce obiecte se află în cutie, iar apoi, cu anii, se poate aplica o nouă regulă, legat la ochii adolescentul va trebui acum să ghicească folosind simțul tactil și auditiv.

Alte jocuri:

  • vânătoarea de comori
  • instrumente muzicale
  • lista cu dorințe
  • jocul cu zarul