Coronavirus: China întrevede sfârșitul epidemiei, minimalizând avertismentele privind al doilea val

0
527

Cercetători şi experţi în domeniul sănătăţii din China implicaţi în lupta pentru contracararea transmiterii noului coronavirus sunt de părere că cea mai dificilă perioadă a luat sfârşit, minimalizând avertismentele potrivit cărora boala ar putea deveni sezonieră sau că un ”al doilea val” mai mortal ar putea lovi în a doua parte a anului, informează Reuters, citată de Agerpres.

În timp ce pandemia continuă să se răspândească la nivel global, un număr tot mai mare de ţări se pregătesc pentru scenariul cel mai pesimist, potrivit cărui coronavirusul ar rămâne în circulaţie până cel mai devreme anul viitor.

Experţi în domeniul sănătăţii din China şi-au exprimat convingerea că măsurile stricte de izolare aplicate în ţară au fost suficiente pentru a garanta că epidemia poate fi controlată în totalitate, cel puţin la nivel naţional, într-un interval de mai multe săptămâni.

Deşi rămân precauţi în ceea ce priveşte riscul cazurilor ”importate” din alte ţări, aceştia susţin că ţara lor ar trebui să poată elimina COVID-19 în acelaşi fel în care a eliminat Sindromul Acut Respirator Sever (SARS) în 2003. SARS a fost în cele din urmă stăvilit după ce guvernul a impus măsuri stricte de depistare şi carantină.