Târgul de Paște va fi găzduit în Piața „Mihai Viteazul”

0
488

Craiovenii vor fi invitați să participe la Târgul de Paște care se va desfășura în perioada 18-27 aprilie, în centrul Băniei. Comercianții interesați să-și vândă produsele în cadrul acestei expoziții se pot înscrie deja, autoritățile făcând publice condițiile de participare și tarifele pentru ocuparea domeniului public.

Locul de desfășurare al Târgului de Paște va fi, ca în fiecare an, Piața „Mihai Viteazul”. Acolo vor fi instalate căsuțe din lemn, pe care le va pune la dispoziția comercianților autoritățile locale, dar și corturi mai mici cu care pot veni de acasă cei care doresc să-și vândă marfa în cadrul acestei expoziții. Potrivit regulamentului de funcționare – care a fost făcut public recent de către municipalitate – tarifele diferă în funcție de modalitatea aleasă pentru comercializarea produselor. Astfel, cei care vor opta pentru o căsuță gata pregătită de primărie vor plăti 1.200 de lei, reprezentând costurile pentru toată perioada de zece zile de funcționare, indiferent de produsele pe care le au spre vânzare. Cei care dispun de o căsuță sau un cort propriu vor trebui să plătească o sumă de 10 lei pe zi.

Târgul va fi deschis pentru zece zile

Târgul va fi deschis joi, pe 18 aprilie. Programul de funcționare, valabil pentru toată perioada de funcționare, va fi de luni până joi, între orele 10.00 și 20.00, iar  de vineri și până duminică, între orele 10.00 și 21.00, regula impusă de autorități fiind ca toate standurile să se deschidă și închidă deodată. Regulamentul prevede că autovehiculele expozanților sau de aprovizionare nu au acces în perimetrul târgului, aprovizionarea cu marfă fiind recomandată a se face cu cărucioarle de mână. Căsuța trebuie să fie amenajată astfel încât vânzarea să se facă din incintă, iar nu din fața acesteia. Expozanții mai sunt obligați să păstreze curățenia în jurul propriului stand și să pună la dispoziția clienților un coș de gunoi în care aceștia să arunce deșeurile rezultate ca urmare a produselor cumpărate de la aceștia, acolo unde este cazul.

Pe tarabe, produse tradiționale de Paște

La Târgul de Paște se vor găsi produse dintre cele mai diverse, în ton cu sărbătoarea pascală. Obiectele decorative, cum sunt ouăle încondeiate și coșulețele folosite ca suport pentru masa de sărbătoare, nu vor lipsi. Micile amenajări pentru grădină, suporturi pentru flori și chiar plante și flori vor putea fi, de asemenea, cumpărate de către cei care vor trece pragul târgului pentru a-și înfrumuseța grădinile. Nu vor lipsi nici dulciuri pentru Paște, cozonaci, fursecuri, prăjituri, pască, plăcinte, kurtos, ciocolată de casă, dulcețuri și siropuri. Produsele hand-made cu motive specifice sărbătorilor pascale, ceramică și produse artizanale se vor găsi pe tarabele Târgului de Paște, anunță organizatorii.

Ateliere pentru meșteșuguri, în aer liber

Tot în cadrul târgului, va fi deschisă și o zonă de ateliere. Potrivit autorităților, acolo se vor găsi spații unde se vor încondeia ouă și se va realiza sculptură în lemn. Meșterii populari prezenți la târg vor face demonstrații în aer liber pentru confecționarea obiectelor de sticlă, ceramică, tablouri, bijuterii și alte accesorii, precum și instrumente muzicale, ii și costume populare, icoane pictate sau felicitări de Paște. O a treia zonă a târgului va fi dedicată copiilor, acolo fiind organizate tot felul de activități recreative și de divertisment: ateliere de face painting, ateliere de povești muzicale interactive, ateliere de meșteșuguri de Paște, ateliere de creație cu accesorii din fetru, mărgele și paiete colorate, ateliere de colaje, ateliere de decorat și încondeiat ouă de Paște, ateliere de realizat coșuri de răchită ornate, baloane din nasturi, cârlige de rufe din lemn ornate, ateliere de construit copaci din hârtie, ateliere origami, atelier de lumânări, ateliere de creație (colaje, desen, pictură,  iepuri de marțipan, coșulețe pascale).