La Dolj, PSD recunoaște public faptul că OUG 114, promovată de „troika“ toxică a economiei româneşti, Dragnea-Vâlcov-Teodorovici, înseamnă creșterea prețurilor pentru locuințele nou construite. Concret, prețul locuințelor ANL din Craiova care urmează a fi construite în zona Potelu a crescut din decembrie anul trecut până acum de la 19,3 milioane de lei, la 23,9 milioane. Peste 4 milioane de lei în 3 luni, timp în care nu s-a întâmplat nimic altceva decât intrarea în vigoare a acestei mult blamate OUG. Acest lucru este clar subliniat în hotărârea Consiliului Local Craiova adoptată astăzi, 19.03.2019, într-o şedinţă extraordinară, de majoritatea PSD care conduce municipiul.
În plus, fără nicio explicaţie, în hotărârea adoptată acum de majoritatea PSD din Consiliul Local Craiova creşte și durata de execuție a lucrării, de la 11 luni la 20 de luni. „Cu privire la stabilirea valorii totale de investiţie (contribuţie buget de stat şi contribuţie buget local) s-a ţinut cont de aplicarea prevederilor OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, în sensul modificării duratei de realizare, de la 11 luni la 20 de luni calendaristice”, se scrie în raportul care a însoțit proiectul de hotărâre de astăzi, votat cu nonşalanţă de majoritatea PSD.
Așadar, în ciuda unor declaraţii mincinoase atât la nivel central, cât şi local, iată că un prim efect direct al hulitei OUG 114/2018 este că, în Craiova, locuințele se vor construi cu mai mulți bani și în timp mai îndelungat. Iar o mare parte din diferenţa de bani va fi susţinută de bugetul local, adică din buzunarele noastre, ale contribuabililor craioveni, Primăria Craiova angajându-se să co-finanţeze proiectul cu 6 milioane de lei.
Când Darius Vâlcov, eminenţa cenuşie a guvernului PSD-ALDE, a impus emiterea acestei ordonanţe, primarul PSD Mihail Genoiu a tăcut mâlc, în timp ce alți edili de municipii reşedinţă de judeţ şi nu numai atrăgeau atenția că este o mare greșeală. Acum, primarul PSD îşi vâră mai adânc mâinile în buzunarele noastre pentru a plăti aberaţiile legislative ale guvernării pesediste.
Consilierii PNL au votat împotriva acestui proiect de hotărâre, dar majoritatea PSD a funcţionat încă o dată ireproşabil şi hotărârea de consiliu a trecut. Începând de astăzi, locuințele ANL sunt de astăzi mai scumpe cu peste 22%, iar termenul de execuţie al acestora aproape s-a dublat!
Ștefan Stoica – președinte PNL Dolj