Istoricul de artă Vlad Bedros va conferenția la Craiova

0
706

Muzeul de Artă din Craiova reia seria de conferințe academice realizate în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București. Invitat – mâine, 21 martie 2019, ora 17.00 – este Vlad Bedros, istoric de artă și decan al Facultății de Istoria și Teoria artei la amintita instituție de învățământ superior din capitală, care va vorbi despre „Patrimoniul artistic post-bizantin în Oltenia (sec. XVI-XVIII)”. Accesul publicului la conferință este liber.

Potrivit reprezentanților muzeului craiovean, expunerea invitatului „se încadrează într-o tematică de interes național și anume situația patrimoniului artistic românesc, specific perioadei medievale și premoderne, și se va referi cu precădere la formele în care s-a exprimat și conservat moștenirea artistică bizantină în zona Olteniei”.

Istoricul de artă și profesorul Vlad Bedros a contribuit la realizarea albumului „Mănăstirile Olteniei. Artă și spiritualitate”, o premieră editorială ce și-a propus familiarizarea cititorului cu multe din vechile lăcașuri mănăstirești răspândite în acest areal geografic, reprezentând o zestre arhitecturală și artistică de o surprinzătoare varietate și bogăție. În articolul cu care a contribuit, purtând numele „La adăpostul târgurilor și satelor. Crepusculul tradiției medievale în Oltenia” s-a referit la așezăminte din Ansamblul Arhiepiscopiei Râmnicului, Schitul Pătrunsa, Mănăstirea Frăsinei, Schiturile Berislăvești și Scăueni, Schitul Bradu, Schitul Jgheaburi.

Vlad Bedros și-a luat doctoratul în arte vizuale cu o teză despre iconografia absidei altarului în bisericile din Moldova la sfârşitul secolului al XV-lea în prima jumătate a secolului al XVI-lea și deține un palmares impresionant de studii și cercetări privind „narațiunile” transmise de programele iconografice, surprinse în fresca mai multor așezăminte religioase de pe teritoriul României. Din studiile publicate: „Mănăstirile Olteniei. Artă și spiritualitate” (coautor), „Repertoriul picturii murale brâncoveneşti. I Judeţul Vâlcea” / Editura UNArte, Bucureşti, 2008 (coautor), „În pragul sanctuarului. Iconografia spaţiului de trecere spre absida altarului în ansambluri medievale moldoveneşti”, „Selecţia sfinţilor ierarhi în absidele moldoveneşti (secolele XV–XVI)”, „The monk, equal to the martyrs? Moldavian iconographic instances”, „The Cosmic Liturgy and its Iconographic Reflections in Moldavian Late Medieval Images, Materialités et immaterialité de l’église au Moyen-Age”, „The Lamb of God in Moldavian Mural Decorations, în Revue des Etudes Sud-Est Européenes XLIX” (2011), „The Elijah Cycle at Neamţ” (Revue Roumaine d’Histoire de l’Art, série Beaux Arts).