Sunt în plină desfăşurare, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, monitorizările unor proiecte naţionale şi europene, în care sunt înscrise mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar din teritoriu.
Primul dintre proiecte se referă la derularea activităţilor cu participare europeană, pe diverse teme, monitorizarea începând în februarie, cu finalizare spre finele lunii mai. În plin proces de verificare, sunt programele „Rigts in Sight Everyone!”, de la Şcoala Gimnazială nr. 6 din Băileşti, şi „Practicăm în stil european!”, respectiv „Plasament transnaţional în mecanică”, ambele de la Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea. Pentru cel de-al II-lea semestru al anului şcolar 2017-2018, sunt monitorizate 21 de proiecte europene, zece fiind de la unităţi şcolare din Craiova (două de la Liceul „Voltaire” – „Territoire apprenant, des protocoles innovants au service des apprentis – sages” şi „Acteurs du territoire pour une education a la citoyenette mondiale”), restul provenind din judeţ, liceul din Segarcea, amintit, fiind prezent cu două proiecte.
Trei programe la Cernăteşti
Cel de-al doilea program vizat pentru monitorizare este „Şcoală după şcoală”, la care sunt înscrise 26 de unităţi de învăţământ gimnazial din judeţ, şapte dintre aceste fiind din Craiova. Din mediul rural, o surpriză plăcută este oferită de Şcoala Gimnazială „Petrache Cernătescu” din Cernăteşti, care are trei proiecte (unul la unitatea centrală şi alte două la structurile de învăţământ primar – „Constantin Ionescu – Ţiu”, respectiv „Gheorghe Săulescu”) . În plină desfăşurare a procesului de monitorizare, care a început în februarie şi se va încheia până la jumătatea lunii mai, sunt Şcoala Gimnazială „Constantin Gerota” din Calafat, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova şi Şcoala Gimnazială din Goieşti.