Elevă a Colegiului Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova reprezintă România la EUSO 2018!

0
488

Irina Maria Palaghia, elevă la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, s-a calificat cu punctaj maxim – 100 de puncte – în lotul restrâns pentru EUSO 2018 şi va reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene  care va avea loc în perioada 29.04 – 05.05.2018, la Ljubljana, Slovenia.

Irina Maria Palaghia  a obținut mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Biologie, desfăşurată în perioada 20 – 24.04.2017 în municipiul Baia Mare.  Evaluarea elevilor participanți s-a realizat atât practic cât și din punct de vedere teoretic.  În urma obţinerii acestui rezultat eleva s-a calificat  în lotul naţional lărgit EUSO 2018.

La Facultatea de Biologie – Geologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a avut loc pe 12.02.2018 proba de selecţie a lotului restrâns de biologie al României pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene – EUSO 2018 şi eleva Colegiului Naşional Militar „Tudor Vladimirescu” s-a calificat cu punctaj maxim.

În această perioadă, până pe 24.03.2018, Irina Maria Palaghia se află la Facultatea de Biologie – Geologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca pentru pregătirea lucrărilor de laborator în vederea participării la această competiţie internaţională.

Irina Maria Palaghia este elevă în clasa a X-a C la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, este originară din Oradea, judeţul Bihor, şi a fost îndrumată din clasa a IX – a şi până în prezent de profesor Genelia Petrescu.