Simona Halep vs Serena Williams în semifinale la Indian Wells

0
375

Simona Halep, locul 3 WTA şi a treia favorită, a învins-o cu scorul de 5-7, 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, şi s-a calificat în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Halep s-a impus după un meci care a durat o oră şi 54 de minute, egalându-şi, astfel, performanţa înregistrată la ediţia de anul trecut a competiţiei californiene.

În semifinale, românca o va întâlni pe Serena Williams, care a trecut în sferturi de Timea Bacsinsky, scor 7-5, 6-3. Liderul mondial conduce cu 4-1 în întâlnirile directe, singurul succes al lui Halep survenind la Turneul Campioanelor din decembrie anul trecut, în faza grupelor.