Primăria Craiova încasează taxele și prin ghișeele BRD

0
344

Craiovenii își pot plăti taxele și impozitele și la ghișeele pe care BRD le are deschise în toată Craiova. Direcția de Taxe și Impozite a Primăriei a stabilit un protocol de colaborare cu această bancă, astfel încât să nu li se perceapă nici un comision celor care vor dori să își achite datoriile la bugetul local direct din incinta băncii. Este pentru prima dată când se merge pe această variantă, autoritățile fiind interesate ca, de la anul viitor, să extindă procedeul și cu alte unități bancare.

Încasarea taxelor și impozitelor de la craioveni se poate face la oricare dintre sucursalele pe care BRD-Groupe Societe Generale le are deschise în oraș. Potrivit autorităților locale, este vorba de 20 de agenții pe care unitatea bancară le are în toate cartierele din Craiova, începând cu cele din centru și terminând cu ghișeul pe care îl are deschis la Aeroport, toate fiind pregătită pentru a primi banii de la contribuabili.

Procedura de plată este simplă

Înainte de a pleca de acasă spre bancă, fiecare contribuabil trebuie să emită întâi înștiințarea de plată. Pentru aceasta, el trebuie să aibă un calculator conectat la internet și să intre pe pagina web a Primăriei Craiova – http://impozite.primariacraiova.ro. „Accesul pe pagina de informare se face pe bază de utilizator şi parolă, credenţiale care au fost emise către contribuabili şi cu ocazia trimiterii înştiinţărilor de plată anuale”, se arată într-un comunicat al Direcției de Taxe și Impozite. În cazul în care contribuabilii nu deţin un cont de acces, acesta se poate obţine de la Direcţia Impozite şi Taxe a municipiului Craiova pe bază unei cereri şi a unei xerocopiei după actul de identitate.

Vinieta de parcare nu se ridică de la bancă

Înștiințarea de plată este imprimată, iar și cu ea se merge la ghișeele agențiilor BRD. „Înştiinţarea de plată generată de pe pagina electronică trebuie emisă în luna curentă în care se efectuează plata pentru că aceasta cuprinde sumele actualizate lunar, în cazul în care termenele de plată au fost depăşite”, au precizat autoritățile locale. Dacă plătește și taxa de parcare, contribuabilul păstrează chitanța pe care i-o va da funcționarul băncii și cu aceasta merge la sediul Direcției de Taxe, din Piața Centrală, pentru a-și ridica și vinieta,  banca nefăcând și acest serviciu către contribuabili. Tot pe baza chitanței emise de la BRD, vinietele mai pot fi ridicate și de la alte puncte de încasare: de pe strada „Mitropolit Firmilian” nr.14; Craioviţa Nouă – bulevardul „Oltenia” bl. 65A1 la parter; Palace – strada „Al. I. Cuza” – clădirea Palace.

Comision zero și la plata pe ghiseul.ro

Contribuabilii din Craiova au la dispoziție și o altă modalitate pentru plata impozitelor şi taxelor datorate. Achitarea datoriilor la bugetul local se poate face și cu cardul bancar, pe bază de „utilizator” şi „parolă”, prin intermediul paginii web www.ghiseul.ro. „Utilizatorul” şi „parola” vor fi puse la dispoziţia contribuabililor prin completarea unei cererii de emitere sau schimbare a informaţiilor de autentificare în Sistemul Naţional Electronic de Plată a Taxelor şi Impozitelor utilizând cardul bancar. Cererea se află pe pagina web a Primăriei Craiova, www.primariacraiova.ro, la secţiunea INFORMAŢII UTILE – IMPOZITE ȘI TAXE – IMPOZITE ONLINE sau la ghișeul de informații al Direcției de Taxe. Cererea depusă trebuie să aibă anexată și o copie după actul de identitate al solicitantului.

Craiovenii preferă să stea la cozi…

În paralel, rămân la dispoziţia craiovenilor și celelalte modalităţi clasice de plată. Cea mai simplă, pe care o preferă majoritatea, este cea de la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe, din Piața Centrală, și la cele trei sedii din oraș. O altă variantă disponibilă este plata prin „Ordin de plată” la oricare din instituţiile bancare de pe raza municipiului Craiova. Taxele și impozitele locale se mai pot plăti prin mandat poștal la oricare din punctele de lucru ale S.N. Poşta Română S.A sau prin internet-banking, operație oferită de majoritatea instituţiilor bancare, în cazul în care contribuabilul deține un astfel de cont on-line de plată. „Din dorinţa de a fi mereu lângă cetăţenii municipiului Craiova, Primăria va continua sa îmbunătăţească serviciile oferite pentru a facilita accesul la informaţie şi la metode moderne de plată”, au declarat autoritățile locale.