Taiwanul va instala 50 de rachete îndreptate spre China

0
305

Taiwanul va instala 50 de rachete cu rază medie de acţiune în 2013, care vor fi orientate spre bazele militare din sud-estul Chinei, a menţionat ieri presa din insulă. Rachetele Yun Feng (Acoperit de Vârf în taiwaneză), au fost dezvoltate de Institutul Public de Ştiinţă şi Tehnologie Chung Shan şi sunt dotate cu purtător de peste 1.000 de km, raportează China Times, un cotidian din Tai Pei, care citează surse militare anonime. Aceste dispăzotive vor fi amplasate în munţii din centrul insulei, începând cu anul viitor, şi vizează ţinte militare, aeroporturi şi baze de rachete, de-a lungul coastei de sud-est a Chinei, a mai precizat ziarul. Taiwanul lucrează la acest tip de rachete pentru a contra ameninţarea Chinei, care a trimis în 1996 câteva rachete pe teritoriul său. Feng Yun a fost dezvoltat graţie ajutorului unei ţări europene al cărei nume n-a fost devoalat. Un fost ministru al Apărării din Taiwan, Michael Tsai, a scris recent o carte în care relevă că Taiwanul a primit în 2008 rachete cu rază medie care ar putea viza China. Aceste menţiuni au fost criticate de guvern, acesta estimând că ele pot ameninţa securitatea naţională. Ministerul Apărării a refuzat ieri să comenteze informaţiile din China Times. Potrivit experţilor militari, China continentală posedă 1.600 de rachete îndreptate spre Taiwan. Insula este de fapt independentă din 1949, cu toate că Beijingul o consideră ca o insulă rebelă, neexcluzând forţa pentru realipirea ei la China. Dar după alegerea din 2008 a preşedintelui Ma Ying-jeou, reales în 2012, partizan al ameliorării legăturilor cu China, relaţiile sunt mai bune ca niciodată din 1949.