Pivniceru şi Dorneanu – doi profesionişti potriviţi pentru CCR

0
326
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, la începutul şedinţei BPN al PSD, că ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, sunt doi profesionişti care au pregătirea profesională şi statura morală pentru a activa ca judecători la Curtea Constituţională a României. „Azi trebuie să discutăm acordarea sprijinului parlamentarilor noştri pentru propunerile privind judecătorii la Curtea Constituţională. Doamna Pivniceru şi domnul Dorneanu cred că sunt doi profesionişti care chiar au pregătirea necesară şi statura morală pentru a face parte din ceea ce reprezintă această instituţie fundamentală a statului, Curtea Constituţională”, a spus Ponta. Grupul parlamentar PDL din Senat a trimis o adresă Biroului Permanent prin care îl nominalizează pe prof. univ. Gheorghe Iancu pentru funcţia de membru al CCR, pe locul care revine Camerei superioare a Parlamentului. Mandatul a trei judecători de la CCR expiră în iunie, fiind vorba de Aspazia Cojocaru, desemnată de Camera Deputaţilor, Axinte Gaspar, care a fost numit de Preşedinţie, şi Ion Predescu, din partea Senatului.