Adrian Năstase, eliberat din penitenciar

0
263
Adrian Năstase

Fostul premier Adrian Năstase a fost eliberat ieri din Penitenciarul Jilava, după ispăşirea a o treime din pedeapsa de doi ani primită în dosarul „Trofeul calităţii”, ca urmare a deciziei Tribunalului Bucureşti de a respinge recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Completul, format din preşedintele Ioana Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase. Imediat după pronunţarea deciziei, Năstase a postat pe blogul personal următorul mesaj: „Dragi prieteni, aţi aflat, cred, decizia Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte eliberarea mea condiţionată. Mă bucur să mă reîntorc acasă, alături de familie şi de prietenii mei. Pentru câteva zile, îmi voi folosi timpul doar pentru „a respira” libertatea din afară, şi pentru a mă gândi la proiecte viitoare. Pe curând! PS: În această perioadă, nu voi da declaraţii sau interviuri pentru presă”. Adrian Năstase a fost adus, ieri dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea recursului DNA. Şedinţa a fost suspendată însă mai bine de două ore, la cererea procurorului DNA, care a spus că nu a găsit la dosar documentele care detaliază activităţile pentru care Năstase a fost recompensat în penitenciar, lucrările fiind reluate în jurul orei 12, când DNA a anunţat că a găsit documente depuse de avocaţii lui Năstase care nu poartă ştampila „conform cu originalul” şi alte înscrisuri care au această ştampilă, dar este pusă în condiţii suspecte. Explicaţia lui Adrian Năstase a fost că documentele depuse în apărarea sa au zone şterse sau pagini incomplete pentru că oficialii Penitenciarului Jilava au acoperit cu markerul numele sau datele personale ale unor persoane cu care el a derulat activităţi în închisoare. Înainte chiar ca instanţa să decidă că fostul premier trebuie eliberat, au început dezbaterile pe tema revenirii acestuia în PSD. Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a afirmat, spre exemplu, că legea va trebui respectată în cazul lui Năstase, subliniind că în momentul în care legea îi va permite acesta va reintra din nou în PSD. „Ştiţi cum se face cererea? În momentul în care ai fost condamnat, îţi pierzi calitatea de membru de partid, sunt lucruri foarte simple care, într-un fel, îl pun pe domnul Năstase într-o postură defensivă. (…) Este o preocupare pentru noi, care suntem la guvernare. În momentul în care legea îi va permite, bineînţeles că va intra din nou în partid, va depune o cerere, colegii îl vor susţine”, a subliniat Zgonea, adăugând că această problemă se va discuta la următorul Consiliu Naţional al PSD. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că locul lui Năstase este în acest partid. „Nu vreau să fac nici un fel de comentariu, dar este o regulă legală”, a spus Iliescu la sediul central al PSD. Întrebat dacă acesta va avea un loc în PSD, Iliescu a răspuns: „Cum să nu, sigur”. La rândul său, liderul PNL, Crin Antonescu, a subliniat că, „aşa cum erau prezentate lucrurile, probabil că această decizie ar fi trebuit luată mai repede şi fără atâtea contorsiuni. În orice caz, mă bucur pentru Adrian Năstase, mă bucur pentru familia lui şi sper ca Adrian Năstase, după această experienţă complicată, traumatizantă, să aibă forţa de a reveni ca persoană publică. Este un om cu foarte multă experienţă, cu multe competenţe, un om care mai are ceva de spus în societatea românească”. Chestionat dacă ar fi un deficit de imagine sau, dimpotrivă, o revenire a lui Năstase la vârful PSD, Antonescu a explicat că „nu asta este important, cred că problema pusă corect este în felul următor: când am făcut USL, Adrian Năstase era în PSD, se afla pe o poziţie importantă în PSD, am făcut împreună şi cu Adrian Năstase USL. Între timp, domnia sa a avut un proces, a avut o condamnare, şi-a ispăşit această condamnare … dacă doreşte să revină în activitatea politică, din punctul meu de vedere, nu este nici un fel de impediment”.