Partidele trebuie să se „spele de toate păcatete”

0
161

De mult timp, în Europa, s-a afirmat că partidele trăiesc o criză gravă. Eu cred că la noi este atât de profundă, încât se prefigurează chiar moartea partidelor, nu ca idee, ci ca forţă şi misiune.

În 1990 partidele au fost înfiinţate de oameni cu multă experienţă, care ştiau rolul lor, cum să le construiască, cum să funcţioneze, cum să devină un mecanism care se autopropulsează în societate. Unii dintre ei şi-au încheiat misiunea pe acest pământ.  Alţii – şi azi mă întreb ce forţe malefice ne-au tulburat mintea în 2005 ? – nu mai au putere de decizie. Dar odată cu ei şi partidele şi-au încetat rolul real în societate.

După anul 2000, partidele încet, încet, au fost acaparate de persoane, de grupuri constituite mai mult pe afinităţi date de rudenie decât de idei politice şi astfel au devenit structuri exploatate de unii, în interesul lor, şi pe seama restului partizanilor. Cu cât eşti mai abil şi nu te întrebi dacă ţi se potriveşte o funcţie, cu atâta ajugi mai sus !

După 2008 acestă politică internă a devenit evidentă, iar prostul exemplu luat de la cei aflaţi la putere a fost luat de toţi, căci el era sublim. Nu contează decât dacă „e de-al nostru” şi asta te poate face ca după ce termini liceul la o vârstă înaintată ajungi ministru, sau dacă nu ai nicio experienţă decizi cu privire la soarta a mii şi mii de oameni. Se vedea că totul este posibil şi ca atare, cei lipsiţi de orice scrupule înţelegeau că pot face ce vor. A-ţi însuşi structuri de conducere a devenit tentant şi din păcate foarte posibil.

Cei foarte pregătiţi şi capabili să ia hotărâri responsabie, aatunci s-au retras în structuri nepartinice, care asigură azi, în mare măsură, funcţionarea statului, a mecanismului social, economic şi politic. Aceasta o observăm cu evidenţă după anul 2000. Cei care aveau mai puţină carte, dar învăţaseră să mânuiască banii pe piaţă au migrat în lumea afacerilor, păstrând benefice legături cu colegii de odinioară.

Cum alegerile au început să fie din ce în ce mai costisitoare s-a inventat şi atât de păgubosul vot uninominal pentru Parlament, şi aşa l-am avut în ultimii ani pe cel mai puţin valoros, care şi-a pierdut puterea legiuitoare pentru că nu a ştiut cum să o exercite. Mai mult, lipsa exercitării funcţiei pune chiar în discuţie rostul său, iar asta însemnă sfărşitul democraţiei.  Unde am putut ajunge !?

În iarna acestui an oamenii adunaţi în stradă au strigat împotriva întregii clase politice, dar ne facem că nu înţelegem, că este vorba despre alţii şi nu despre noi. Nu am fii nici primii şi nici singurii, ceea ce ne arată cât de gravă este criza de valori în politică.

Mulţi mi-au spus că dacă la alegerile din acest an nu sunt pe liste oameni în care poţi să ai încredere, de valoare, nici nu se vor prezenta la vot, cu atât mai mult cu cât suntem încurajaţi să profităm de avantajul liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul Uniunii Europene. Chiar şi pe timp de criză, când toţi se strâng ca un arici ? Asta mă face să cred că în ritmul demonstrat în ultima vreme, partidele „se apropie de fundul sacului”.

În ultimul timp, la conducerea Guvernului, a venit un om care nu provine dintr-un partid şi am auzit că se va sprijini în soluţiiule sale pe experienţa celor care au performat în diverse domenii de activitate. E corect, dar ideea sa arată încă odată că paridele sunt sărace în oameni şi idei. Idei valide, pe care le poţi urma, că altfel, din categoria celor „cum fentăm” au destule.

Să fie de acum încolo politica, doar lupta unor indivizi pentru a supravieţui la cârmă. Să fie găsite alte structuri care să-i susţină ? Poate că nu anul acesta, dar în viitor, dacă partidele nu se „spală de toate păcatete” poate se va găsi şi o alternativă pentru ele în societatea civilă, în streucturile profesionale, etc. Nu ar fi pentru prima dată în istorie, dar înţelegem astfel cât de „păcătoasă” este democraţia lăsată pe mâna oricui.

Bianca Maria Carmen Predescu