Baroul Dolj a mai depăşit un prag istoric: numără peste 1.000 de avocaţi

1
201

Un an presărat cu premiere istorice şi cu numeroase iniţiative finalizate pentru avocaţii doljeni. Rezultatele au fost subliniate în cadrul raportului Consiliului Baroului Dolj pe anul 2011, prezentat la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit documentului, pentru prima dată de la înfiinţarea Baroului, în urmă cu 147 de ani, Tabloul Avocaţilor a depăşit numărul de 1.000 de avocaţi.

Ion Turculeanu

Sâmbătă, la Craiova, s-au desfăşurat lucrările Adunării Generale Ordinare a Baroului Dolj, manifestare în cadrul căreia a fost prezentat şi raportul Consiliului Baroului Dolj pentru anul 2011. Acesta indică o activitate intensă a instituţiei. Astfel, pe parcursul anului trecut au avut loc numeroase evenimente caritabile, culturale şi chiar sportive prin intermediul cărora branşa avocaţilor din regiune a dorit să se implice efectiv şi cu rezultate concrete în viaţa comunităţii.

Tot în ideea de a amplifica prestigiul Baroului Dolj, dar şi de a combate avocatura clandestină, au fost tipărite pliante informative şi afişe, amplasate la sediul Baroului şi la sediile instanţelor de judecată. Totodată, în holul Curţii de Apel Craiova a fost montat un monitor de mari dimensiuni, pe care rulează informaţii cu privire la profesia de avocat şi dreptul la apărare.

147 de ani de tradiţie pentru Baroul Dolj

În ciuda faptului că este o instituţie cu 147 de ani de tradiţie, Baroul Dolj s-a adaptat nevoilor societăţii contemporane, acordând o atenţie deosebită aspectului tehnologic. Astfel, la sfârşitul anului 2011, site-ul baroului, www.barouldolj.ro înregistra peste 100.000 de vizite. Site-ul este actualizat în permanenţă cu ştiri,  articole de specialitate şi anunţuri.

„Anul 2011 a fost unul bun pentru Baroul Dolj. Tabloul Avocaţilor a depăşit numărul de 1.000 de avocaţi, o premieră absolută pentru instituţia noastră. Am dorit să menţinem o bună legătură cu administraţiile locale, cu mass-media dar şi cu organisme şi barouri din străinătate. Am încercat, prin intermediul activităţilor şi conferinţelor susţinute să promovăm imaginea profesiei noastre. Totodată, am reuşit să aducem şi unele îmbunătăţiri sediului în care ne desfăşurăm activitatea, deja de 16 ani”, a declarat prof. univ. dr. Ion Turculeanu, decanul Baroului Dolj.

Anul trecut au fost organizate  574 de evenimente de pregătire profesională pentru un total de 3.066 de avocaţi din cele şapte barouri afiliate – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Vâlcea şi Argeş. Realizarea acestor evenimente s-a datorat Centrului Teritorial Craiova al Insitutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (I.N.P.P.A), în colaborare cu Baroul Dolj.

Avocaţii doljeni, invitaţi la conferinţe şi congrese internaţionale

În ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, Baroul Dolj a păstrat şi în anul 2011 afilierea la U.I.A. (Union Internationale des Avocats) cu sediul la Paris şi I.B.A. (International Bar Association) cu sediul la Londra. Datorită acestui fapt, baroul este informat direct şi permanent în legătură cu evenimentele profesionale din domeniul avocaturii organizate la nivel mondial, toate informaţiile de acest fel fiind făcute cunoscute avocaţilor prin afişare şi prin publicare pe site-ul baroului. În plus, tot pe parcursul anului trecut au fost iniţiate demersuri în vederea stabilirii unei relaţii de înfrăţire cu Baroul Linz din Austria, demersuri care urmează să se concretizeze în activităţi comune ce vor fi derulate împreună cu avocaţii austrieci. De asemenea, Baroul Dolj comunică şi cu barouri din Serbia şi Bulgaria în vederea încheierii de parteneriate strategice de colaborare.

Totodată, Baroul Dolj este prezent la seminariile, conferinţele, congresele şi evenimentele sportive internaţionale, realizându-se astfel schimburi de experienţă şi consolidându-se relaţiile de colaborare şi solidaritate profesională cu avocaţi din alte ţări. Baroul Dolj comunică şi cu barouri din Serbia şi Bulgaria în vederea încheierii de parteneriate strategice de colaborare.

De asemenea, a fost iniţiată o propunere de colaborare instituţională cu Primăria Craiova în sensul instituirii unor raporturi profesionale cu avocaţii şi barourile din oraşele cu care municipiul Craiova este înfrăţit.

1 COMENTARIU

Comments are closed.