Francois Hollande: „Eu nu voi fi singur” pentru renegocierea tratatului de stabilitate

0
314
Francois Hollande

Candidatul socialist pentru Elysee a apărut, sâmbătă, în faţa liderilor social-democraţi europeni, la Circul de iarnă din Paris, prezentând „pactul progresist”, replică la „sfânta alianţă” conservatoare. În micul joc, conform căruia „este izolat în Europa”, Hollande a dorit să-şi adjudece puncte după o serie de aparente insuccese pe scena diplomatică europeană. Sâmbătă, candidatul socialist la Elysee a administrat un bobârnac lui Nicolas Sarkozy, oferind o demonstraţia de forţă social-democrată europeană, prin prezenţa tuturor liderilor, reuniţi sub luminile albastre ale Circului de iarnă din Paris. În faţa acestora, el a reafirmat solemn voinţa de renegociere a tratatului bugetar european, care tocmai a fost semnat, primind aplauze în urma discursului şi lansând pistele „reorientării Europei”, din care unele nu sunt împărtăşite de toţi aliaţii de stânga. „Am fost întrebat, în ajunul alegerilor prezidenţiale din Franţa: dar cum veţi proceda dacă veţi fi ales, care este obiectivul? Enunţaţi unul singur. Eu nu sunt singur, a afirmat Hollande. Eu nu sunt singur deoarece există o mişcare progresistă în Europa. Eu nu sunt singur deoarece poporul francez îmi va da votul. Eu nu sunt singur pentru că am aliaţi”. Până acum, Francois Hollande a părut dezavantajat în faţa lui Sarkozy, căruia numeroşi lideri conservatori au lăsat impresia că-i acordă susţinerea lor. De la cancelarul german Angela Merkel la premierul britanic David Cameron şi, până recent, inclusiv Silvio Berlusconi. „Am văzut sfânta alianţă care s-a organizat, a glumit, privind spre şeful SPD, Gabriel Sigmar, şi liderul Partidului Democrat italian, Pierluigi Bersani”. În faţa unui pact „care poartă numele de stabilitate, dar care poate deveni un pact de austeritate”, socialistul a opus un „pact de responsabilitate, de guvernare şi creştere economică”. Cu ocazia unei noi salve contra lui Sarkozy, pe care nu l-a amintit, la o săptămână de la discursul acestuia la Villepinte, a făcut referiri la renegocierea acordului Schengen şi pachetul de convenţii comerciale. Pentru relansarea creşterii economice şi a investiţiilor în Franţa, Hollande a exprimat o serie de idei considerate interesante, citând doi părinţi spirituali ai Uniunii Europene, Francois Mitterand şi Jacques Delors. Sub acest înalt patronaj, candidatul prezidenţial a făcut legătura cu visul francez şi visul european.