Domeniul Coroanei Segarcea, un omagiu lui Brâncuşi şi nu numai: Vinul „Sărut”

0
2209

Mihai Anghel, patronul Cerealcom Dolj, nu mai are nevoie fireşte de nici o prezentare, la performanţele sale, an de an, în agricultura doljeană. Ceea ce se ştie mai puţin, fiindcă mai există şi astfel de detalii, în activitatea sa cotidiană, care în bună măsură îl şi definesc, este pe de-o parte dragostea funciară pentru valorile naţionale, exprimate nu declarativ, ci concret (cu ani în urmă Domeniul Coroanei a lansat pe piaţă sortimentul de vin sub eticheta „Marama” dedicat Regiei Maria) şi cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi a lansat sortimentul „Sărut” (un cupaj roze de Pinot Noir şi Fetească Neagră), ca o formă civică de manifestare a prieteniei perene, de mare extensie, între Paris şi Bucureşti pe multiple planuri. Sugerat prin cupajul reuşit între un soi franţuzesc şi unul românesc. Simbolistica demersului este însă mai largă şi insinuează, cum spuneam, şi o formă irepresibilă de frondă la consecinţele prelungite ale acestei pandemii nenorocite, o dorinţă acerbă de revenire la normal, care să permită între altele şi manifestarea formelor fireşti de socializare, în absenţa cărora nu mai suntem… noi. Dincolo de toate aceastea însă, merită reţinut omagiul expresiv adus marelui sculptor Constantin Brâncuşi, care neîndoielnic ar fi savurat cu plăcere -chiar la Paris fiind-, vinul „Sărut”, al Domeniului Coroanei din Segarcea, care a cunoscut demult consacrarea în confruntări internaţionale de prestigiu.