Ucraina: Morţi, sânge şi iminenţa unui atac final

0
337

Maidanul arde. Piaţa principală a Kievului, ocupată de protestatari de aproape trei luni, a redevenit teatrul unor ciocniri violente cu forţele de poliţie Berkut. Baricade în flăcări, grenade paralizante şi gaze lacrimogene, bombardament cu cocktail-uri Molotov. Bilanţul victimelor  era azi de dimineaţă de 25 de morţi, din rândul poliţiştilor, civililor, dar şi un jurnalist, Viatceslav Veremii, al cotidianului ucrainean Vesti. 241 de persoane au fost spitalizate, între care 79 de poliţişti şi cinci jurnalişti, potrivit Ministerului ucrainean al Sănătăţii. Trupele de asalt au lansat un nou atac în această dimineaţă. Corturile situate în perimetrul Maidanului au fost incendiate unul după altul. Preşedintele Viktor Ianukovici a denunţat, astăzi, insurecţia, declarând că opoziţia a întrecut orice limite în speranţa sosirii la putere graţie străzii. „Această este o violare flagrantă a legii şi cei vinovaţi vor compărea în faţa justiţiei”. Ştirile sunt contradictorii şi se vorbeşte de atacarea unui depozit de arme luat sub control de manifestanţi. În faţa amploarei violenţelor, SUA şi Uniunea Europeană au cerut autorităţilor cât mai multă reţinere. Pentru Rusia violenţele sunt, în esenţă, „consecinţa directă a încurajării de responsabilii politici occidentali şi structurile europene care au închis ochii (…) la acţiunile agresive ale forţelor radicale”.