Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, după şedinţa USL, că propunerea Uniunii la modificarea legislaţiei electorale priveşte limitarea numărului de parlamentari la 300 de deputaţi, aleşi proporţional, şi 100 de senatori, aleşi uninominal, şi diferenţierea clară a atribuţiilor celor două Camere.
„În cadrul Comisiei de Cod electoral, am reafirmat poziţia USL. Ne dorim o Cameră a deputaţilor cu un număr maxim de 300 de deputaţi, de principiu aleşi pe vot proporţional, şi cu principale atribuţii care ţin de buget, de legile principale, şi un Senat format din 90 – maximum 100 de senatori, aleşi uninominal, pe baza reprezentării judeţelor şi regiunilor, şi care să aibă ca principale atribuţii dezvoltarea regională, politica externă şi politica de apărare”, a spus Ponta.
El a precizat că prin aceste propuneri USL păstrează principiul bicameralismului, dar reduce numărul de parlamentari printr-o limitare foarte clară. „Vom face toate procedurile parlamentare mult mai rapide, pentru că, practic, Camera va avea clar atribuţiile principale care ţin de administrarea de zi cu zi, de controlul asupra Guvernului, iar Senatul are politică externă, politică de apărare şi dezvoltare regională”, a adăugat premierul.
Referitor la modificarea Constituţiei, USL a decis ieri constituirea unui Forum constituţional, care va fi condus de o persoană din societatea civilă şi în care vor fi reprezentate principalele instituţii ale statului, raportul acestuia urmând să stea la baza activităţii Comisiei de revizuire a Constituţiei, a anunţat tot premierul Victor Ponta, copreşedinte al Uniunii. „Astăzi este prima şedinţă a Comisiei de revizuire a Constituţiei şi propunerea noastră va fi aceea de a avea un forum constituţional coordonat de o persoană din societatea civilă. În acest Forum constituţional să fie reprezentate toate instituţiile, Guvernul, Preşedinţia, Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii şi toate organizaţiile neguvernamentale care doresc să participe la acest efort, să se depună propunerile de revizuire atât din partea partidelor, cât şi din partea oricăror altor organizaţii”, a detaliat premierul.
Potrivit acestuia, Forumul constituţional va organiza dezbateri în Bucureşti şi în ţară, până pe 5 mai, urmând ca abia după această dată, pe baza raportului întocmit de acesta, Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei să-şi înceapă activitatea. „Ne mobilizăm cu toţii să avem adoptată până la sfârşitul sesiunii parlamentare şi pe parcursul verii şi în luna septembrie să existe posibilitatea de a se dezbate rezultatele comisiei şi, undeva în jur de 1 octombrie, să putem să avem referendumul constituţional, în aşa fel încât, practic, procedura să fie îndeplinită”, a afirmat liderul USL.