Haşotti: Nu putem alege preşedinţii PNL „ca împăraţii romani, prin ovaţii”

0
303

Propunerile privind modificarea statutului Partidului Naţional Liberal vor fi discutate joi de Delegaţia permanentă a formaţiunii, a anunţat preşedintele Crin Antonescu. La sfârşitul acestei săptămâni, respectiv pe 22 şi 23 februarie, va avea loc Congresul Extraordinar al PNL. Vineri vor fi aprobate propunerile la Statut, iar sâmbătă va fi aleasă noua conducere. Cu toate astea, până ieri, singurii care şi-au prezentat public propunerile pentru modificarea statutului PNL sunt primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, Vlad Moisescu şi Călin Popescu Tăriceanu. O parte din modificările propuse de Chiliman şi Moisescu însă au fost ironizate de liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, care a declarat la RFI că acestea nu au nici o legătură cu realitatea politică, „nu sunt surprinzătoare, sunt de neimaginat, iertaţi-mă, elucubraţii, să spui că Partidul Naţional Liberal este mai aproape de Rusia decât de Uniunea Europeană sau că PNL este un partid antieuropean!”. În opinia lui Haşotti, propunerea ca viitorul candidat al PNL la preşedinţia României să fie desemnat printr-un scrutin intern „nu mi se pare câtuşi de puţin potrivit la cele câteva sute de mii de membri pe care-i are Partidul Naţional Liberal. Cum putem face o astfel de alegere? Să alegem preşedintele ca împăraţii romani, prin ovaţii, prin venirea în zece tranşe pe Stadionul Naţional şi acolo să se voteze candidatul la preşedinţie, în fiecare comună şi fiecare organizaţie? (…) Nu pot să-mi imaginez că un partid cu sute de mii de membri poate desemna un candidat, vă repet, precum erau aleşi împăraţii romani, cu ovaţii! Nici nu-mi pot imagina că un astfel de candidat poate fi ales pe parcursul unei luni în toate cele câteva mii de organizaţii ale Partidului Naţional Liberal”.

Călin Popescu Tăriceanu ar dori alegerea conducerii formaţiunii direct la Congresul de la sfârşitul acestei săptămâni, fără să mai existe persoane numite sau care fac parte de drept, organizarea de alegeri interne pentru desemnarea candidatului PNL la prezidenţiale, înfiinţarea unei comisii în interiorul PNL care să discute principiile de revizuire a Constituţiei. Fostul premier a declarat ieri, după şedinţa BPC al PNL, că „am vaga senzaţie că la nivelul comisiei de revizuire a statutului au luat nişte consilieri străini, de prin Coreea de Nord, care au venit cu principii democratice sănătoase care să le implementeze şi la noi. De aceea, în loc să avem parte de o discuţie prealabilă în partid, legată de statut, legată de posibilele formule de viitor, văd că totul este înconjurat într-un mare mister. Urmează să discutăm într-o manieră expeditivă joi, la Delegaţia Permanentă, care probabil o să facă formalitatea să adopte anumite propuneri şi pe care să le supună congresului”.