Mihai Bălaşa, de la Universitatea Craiova, la Sepsi

0
693

Fundaşul Mihai Bălaşa, aflat în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova şi pus pe lista de transferuri de clubul din Bănie, a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Sepsi OSK, unde va fi antrenat de Cristiano Bergodi, fost tehnician al Ştiinţei.

Fundaşul de 27 de ani, cotat la 900.000 de euro pe transfermarkt, a fost adus de Universitatea Craiova în 2019 de la FCSB, a evoluat în 67 de meciuri pentru gruparea din Bănie, marcând 5 goluri. Este a doua plecare oficială de la Universitatea Craiova în iarna aceasta, după ce atacantul Mihai Roman s-a transferat la FC Botoşani.

“Sepsi OSK a continuat campania de transferuri: clubul nostru a ajuns la un acord şi cu Mihai Alexandru Bălașa, în vârstă de 27 de ani. Fundașul central, cu 8 prezenţe în echipa naţională a României, a semnat cu clubul nostru un contract valabil un an și jumătate, cu opțiune de prelungire. De-a lungul carierei, Mihai Alexandru Bălașa a mai jucat în România la Universitatea Craiova, FCSB şi Viitorul Constanța, iar în străinătate a evoluat pentru AS Roma, Trapani și Crotone. Îi urăm mult succes alături de Sepsi OSK!” este anunţul celor de la Sepsi.