Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, două ore în grevă de avertisment

0
568

Astăzi, timp de două ore, în intervalul 11:00 – 13:00, cadrele didactice care fac parte din cele două mari sindicate ale învăţământului preuniversitar – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, respectiv Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” au participat la o grevă de avertisment, pentru a atrage atenţia guvernanţilor să aplice legislaţia în vigoare. Profesorii care au avut cursuri nu le-au susţinut, dar i-au supravegheat pe elevi, iar cei care nu aveau ore în acest interval orar au venit în unităţile de învăţământ, în semn de solidaritate cu colegii lor. Urmează să fie efectuată o centralizare a datelor, în ceea ce-i priveşte pe participanţii la grevă, orele respective nefiind salarizate.

Astăzi, cadrele didactice din învăţământ, care fac parte din FSLI şi FSE “Spiru Haret” au participat, timp de două ore, la o grevă de avertisment, atrăgând atenţia guvernanţilor în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei în vigoare, având şi revendicări în acest sens. De exemplu, la Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova, au participat la eveniment 81 de cadre didactice, din cele 91 încadrate, acestea supraveghindu-i pe elevi, în timpul celor două ore, după cum a precizat prof. Liviu Cotfasă, directorul  unităţii de învăţământ. Am vorbit cu reprezentanţii , din “Elena Cuza”, ai celor două mari sindicate din învăţământ . Atât Simona Ghenea, de la FSLI, cât şi Ionica Dalea, de la “Spiru Haret”, au vorbit despre aceleaşi lucruri revendicative: “Nu cerem nicim în plus, decât ceea ce ni se cuvine, obţinute prin lege. Am solicitat, şi o vom face în continuare, o salarizare corectă. Ne dorim să se respecte Constituţia, prin aprobarea a 6% din PIB, pentru educaţie. De asemenea, cerem măsuri reparatorii pentru tranşe de vechime. Vrem evitarea oricăror incidente  şi ţinem să le mulţumim colegilor nosştri, care, chiar dacă nu aveau ore în această zi, au ţinut să vină să ne susţină “.

Nu este exclusă o grevă generală în învăţământ

Preşedintele Filialei Dolj a FSE “Spiru Haret”, prof . Nicuşor Cotescu, ne-a oferit mai multe precizări, toate mergând pe acelaşi aliniament al revendicărilor. “Greva de astăzi vine în continuarea protestelor anterioare, inclusiv al pichetărilor sediul Guvernului şi al Prefecturilor. Nu cerem nimic în plus, ci doar să se respecte legea. Vorbim , aici, de Legea nr.  153/2017, cea a salarizării, care trebuia aplicată din 2020. Totodată vrem acordarea a 6% din PIB, pentru educaţie, spor pentru condiţii de muncă vătămătoare, fiind singurul segment din sistemul bugetar care nu beneficiem de aceste lucruri, suplimentarea posturilor didactice şi nedidactice din sistem. Vom centraliza toate datele din judeţ, le vom trimite la Bucureşti şi vom vedea ce este de făcut în continuare. Oricum, alături de colegii noştri de la FSLI vom continua protestele şi nu este exclusă o grevă generală. Dar, aceasta este ultima dintre soluţii, cea radicală, pe care nu ne-o dorim. Sperăm ca dialogul dintre noi şi guvernanţă să dea rezultate. În ceea ce priveşte greva de astăzi, pentru cele două ore de suspendare a cursurilor, cadrele didactice nu vor fi plătite “, a spus Nicuşor Cotescu.