S-au chefuit şi s-au ales cu amenzi

0
523
Ieri, poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în spaţiul public au fost postate fotografii și un clip video, în care este surprinsă organizarea unei petreceri private la care participă mai multe persoane fără respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19.  În timpul chefului, unul dintre participanţi a fluturat şi un pistol. “În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că în seara zilei de 17 ianuarie a.c., la locuinţa unui bărbat de 46 de ani, din comuna Malu Mare a fost  organizată o petrecere privată în spațiu închis, fiind identificate cele 7 persoane care au participat la petrecere. Astfel, bărbatul de 46 de ani a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3000 de lei în calitate de organizator, iar celelalte persoane participante au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 500 lei fiecare, conform Lg. 55/2020, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 6000 de lei. Totodată poliţiştii din cadrul S.A.E.S.P. Dolj au efectuat verificări cu privire la arma care se observă în fotografiile postate, stabilind că este din categoria armelor neletale, nesupuse autorizării”, a precizat Mihael Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj..