Cercetaţi penal pentru trafic de migranţi

0
437

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, într-un autovehicul condus de un cetăţean român, 12 cetăţeni turci şi afgani. Un al doilea autoturism, în care se aflau alţi doi cetăţeni români, avea rol de antemergător. Toţi cei trei cetăţeni români sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii trafic de migranţi, respectiv complicitate la trafic de migranţi.

În data de 17.01.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 12.45, o patrulă a oprit pentru verificări, între localităţile Jamu Mare şi Lăţunaş, un microbuz înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. Autovehiculul era însoţit de un alt autoturism marca BMW, in care se aflau două persoane şi care a demarat în trombă la vederea echipajului poliţiei de frontieră,  fiind oprit ulterior. În microbuz au fost descoperiţi, în calitate de pasageri, doisprezece cetăţeni străini, toţi bărbaţi. Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini, precum şi  pe cei români la sediul instituţiei pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Turcia şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 19 şi 60 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că celălalt autoturism oprit, în care se mai aflau alţi doi cetăţeni români, avea rol de antemergător, iar aceştia intenţionau să îi ajute pe cei doisprezece cetăţeni străini, în încercarea lor de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranti pentru şoferul maşinii în care se aflau migranţii, respectiv complicitate la trafic de migranţi pentru ceilalţi doi cetăţeni români şi de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei doisprezece cetăţeni turci şi afgani.