Sentinţele unei instanţe de judecată sunt de regulă reci, întemeiate pe raţionamente mai mult sau mai puţin convingătoare pentru părţi, chiar dacă uneori sunt infailibile, fiindcă justiţia disciplinează, îndeobşte, comportamentul celor care o înfăptuiesc. El, judecătorul, nu îşi poate întemeia actul de voinţă doar pe propria conştiinţă sau invocând liberul arbitru. Fiindcă, într-un fel, conştiinţa sa este încorsetată de o voinţă exterioară lui – norma de drept – pe care are misiunea de a o aplica efectiv. Acest exerciţiu delicat şi întrucâtva dramatic, prin alegerea pe care o impune – lege versus conştiinţă, liber arbitru versus obedienţă faţă de statutul profesional – nu e deloc uşor. Între interpretarea legii, care se limitează la utilizarea instrumentarului juridic, al metodelor consacrate de ştiinţa dreptului, pentru decriptarea voinţei legiuitorului şi iluminarea textului de lege cu lanterna invocată de Diogene, pe care conştiinţa judecătorului o poate ipostazia, se va naşte de multe ori un conflict a cărui „potolire” nu e niciodată irevocabilă. Judecătoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dolj, doamna Cornelia Haraga, a avut de soluţionat, ceea ce se poate numi o speţă grea, extrem de stufoasă cu multe meandre: solicitarea reclamantei, Cristina Horia, fiica scriitorului Vintilă Horia, privind anularea Hotărârii Consiliului Local Segarcea nr. 16/2016, prin care acesta, conformându-se adresei nr. 10807/2015 a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel”, a retras titlul de „Cetăţean de Onoare” scriitorului menţionat, care nu participase la război şi nu săvârşise vreo crimă de război, deţinând în epocă doar calitatea de diplomat. Ceea ce i se imputa erau doar câteva articole, apărute în anii 1939-1940, în publicaţiile de dreapta: „Meşterul Manole”, „Gândirea” şi „Sfarmă-piatră”. Nu a avut, mărturisea în memoriile sale, niciodată, mare simpatie pentru mişcarea legionară (un văr de-al său fusese legionar şi făcuse multă închisoare pentru asta). Despre care s-a făcut vorbire la vremea respectivă. Scrisese câteva articole contra aliatului nostru “natural”, cum se spuneam pe atunci, adică Rusia sovietică (“Memoriile unui săgetător”). După instalarea regimului comunist, Vintilă Horia, după cum se ştie, s-a refugiat politic şi s-a stabilit definitiv în Occident. Mai întâi în Italia, apoi în Argentina, de unde a revenit pe continent în Spania, o vreme în Franţa şi din nou în Spania. Anti-comunist visceral, om de dreapta în sensul autentic al termenului, creştin practicant, elitist, nu a fost, paradoxal, în graţiile „grupului de la Paris”, din varii motive, cum narează Sanda Stolojan în memoriile sale. Demonstraţia judecătoarei Cornelia Harega este impecabilă, probând fără trimiteri exprese, pe lângă o bună cunoaştere a legislaţiei în materie şi a biografiei corecte a scriitorului, acuzat pe nedrept. „În faţa posterităţii, memoria lui Vintilă Horia, condamnat de Tribunalul Poporului la muncă silnică pe viaţă, pe plan naţional, european sau internaţional, e apărată şi de cărţile sale”, se spune în textul deciziei. Povestea cazului Horia Vintilă este lungă: Hotărârea Consiliului Local Segarcea nr. 60/2015, înaintată Prefecturii Dolj pentru controlul de legalitate, cu adresa nr. 10547/14 decembrie 2015 nu a primit viză de legalitate, invocându-se prevederile OUG 31/2002, recomandându-se revocarea acesteia. Ceea ce s-a şi întâmplat, şi prin Hotărârea nr. 16/2016 Consiliul Local Segarcea a retras titlul de „Cetăţean de Onoare” al oraşului acordat post-morten scriitorului Vintilă Horia. Ale cărui cărţi, manuscrise, corespondenţe, fotografii, casete video, au fost donate de fiica sa Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc din cadrul Bibliotecii Judeţene „Aristia şi Theodor Aman” din Craiova. Argumentaţia logică a judecătoarei Cornelia Harega curge impecabil, aidoma unei demonstraţii riguroase în matematică, făcând trimitere inclusiv la statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat de Conferinţa diplomatică a plenipotenţiarilor de la Roma din 17 iulie 1998, ratificată de România prin Legea 111/2002, încadrarea regăsindu-se şi în Codul Penal român în vigoare. Ca să nu ne lungim cu vorba, instanţa a anulat Hotărârea Consiliului Local Segarcea din 16 februarie 2016, aprinzând o candelă de speranţă în inima celor care aşteptau dreptate. Pentru un scriitor de talie internaţională, cunoscut şi apreciat în lume, câştigător al premiului Goncourt (1960) pentru romanul “Dieu est ne en exil”.
