Ponta: Conflictul cu Geoană a fost legat de faptul că nu l-am desemnat ministru de Externe

0
131

Liderul PSD, premierul Victor Ponta este convins că între el şi Mircea Geoană a apărut o stare conflictuală în momentul în care nu a dorit să îl numească pe acesta în funcţia de ministru de Externe, ci a optat pentru Bogdan Aurescu, deşi Geoană s-a oferit să-l sprijine din această postură. „Conflictul cu domnul Geoană, din punctul meu de vedere, a fost legat de faptul că nu l-am desemnat ministru de Externe. L-am desemnat pe domnul Aurescu când s-a eliberat funcţia”, a spus Ponta, la postul B1 TV. Acesta şi-a justificat alegerea prin faptul că „am o părere foarte bună despre Bogdan Aurescu, cred că trebuia şi putea să fie ministru de mai mult timp, şi cred că, în contextul 16 noiembrie (al doilea tur al alegerilor prezidenţiale – n.r.), nu doar votul din diaspora, vorbesc de contextul politic, a fost un mesaj foarte clar al commitment-ului nostru politic faţă de Parteneriatul cu Statele Unite, faţă de parteneriatele noastre strategice, dincolo de faptul că e o persoană pe care o cunosc demult şi a cărui capacitate profesională cred că n-a pus-o nimeni la îndoială”. Prim-ministrul a arătat că în orice context l-ar prefera pe Bogdan Aurescu pentru această funcţie, dar a adăugat că această opţiune nu trebuie luată ca „ceva negativ” la adresa lui Mircea Geoană. În replică, senatorul de Dolj Mircea Geoană a declarat ieri, prin intermediul unui comunicat transmis mass-media, că „atunci când susține fără probe că i-aș fi cerut să mă desemneze Ministru de Externe, își dă doctoratul în minciună (…) Nici Carlo Collodi, autorul lui Pinocchio, nu și-ar fi imaginat minciuni precum cele spuse de Victor Ponta. Și apoi, care este logica lui Ponta-Pinocchio? Pentru că m-aș fi supărat pe el că nu m-ar fi pus ministru m-a dat afară din partid? Ponta-Pinocchio trebuie să știe că eu am salutat public propunerea lui Mihnea Motoc și apoi a lui Bogdan Aurescu. Eu cred că trebuie să reclădim imaginea șifonată a MAE după «Operațiunea Diaspora», ai căror autori sunt Ponta, Dragnea și Corlățean, readucând profesioniști la conducere”. Bogdan Aurescu a fost propus de Ponta pentru postul de ministru de Externe la 24 noiembrie. În 28 noiembrie, într-o declaraţie în care şi-a anunţat demisia din PSD, deputatul Sebastian Ghiță (un apropiat al lui Ponta) a afirmat că le-a spus colegilor de-acum un an că „Geoană a vrut să-l şantajeze pe Ponta, cerându-i funcţia de ministru de Externe”. „M-a sunat să îmi spună că, dacă Ponta nu îl numeşte ministru de Externe, atunci va fi război în PSD”, a spus Ghiţă.

Pe 27 noiembrie 2014, la propunerea lui Victor Ponta, Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a decis să-i excludă din partid pe Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova pentru că ar fi încercat să preia conducerea partidului prin jocuri de culise desfăşurate înaintea alegerilor prezidenţiale. Recent, atât Geoană, cât şi Vanghelie, au precizat că vor lansa un grup de iniţiativă pentru crearea „noului PSD”, care să reprezinte „un alt partid de stânga, un partid nou, curat”, care, însă, să aibă şi reprezentare parlamentară, prin preluarea unor parlamentari PSD nemulţumiţi de actuala conducere a partidului.