„Dumnezeul de a doua zi” – primul spectacol al anului din seria „Colibri într-un ACT”

0
378

După spectacolul „Absolut”, cu Marcel Iureș, în regia lui Alexandru Dabija, care a fost prezentat pe 9 decembrie 2014, craiovenii sunt invitați la o nouă reprezentație a actorilor Teatrului „ACT” din București pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” – prima din acest an, în cadrul proiectului „Colibri într-un ACT”. Este vorba despre „Dumnezeul de a doua zi”, de Mimi Brănescu, în regia lui Claudiu Goga și scenografia lui Ștefan Caragiu, cu actorii Mirela Oprișor și Vlad Zamfirescu. Spectacolul se va juca miercuri, 28 ianuarie, de la ora 19.00, și se adresează persoanelor cu vârsta peste 16 ani. Biletele se pot procura, la prețul de 20 lei, de la Agenția Teatrului „Colibri”, deschisă de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 și 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00.

Parteneriatul păpușilor cu Marcel Iureș și Teatrul „ACT” din București, demarat la finele anului trecut, continuă în 2015. De altfel, tot anul, în ultima săptămână a fiecărei luni, craiovenii vor putea vedea un spectacol al Teatrului „ACT” pe scena Fabricii de povești electroCOLIBRI. «Este o încercare – sperăm noi reușită – de a aduce cât mai mulți adolescenți și tineri în sala de spectacol la producții de foarte bună calitate. Cele mai multe dintre reprezentațiile pe care le veți vedea aici sunt premiate la multe festivaluri», preciza recent, în cadrul unei conferințe de presă, Adriana Teodorescu, managerul teatrului craiovean.

„Dumnezeul de a doua zi” se numără printre acele reprezentații care au obținut nu puține distincții. Spectacolul a primit Premiul special al juriului Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov (2010), unde actriței Mirela Oprișor i-a fost înmânat Premiul pentru cea mai bună interpretare, iar Vlad Zamfirescu a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor. Aceeași distincție i-a revenit acestuia și la „Undercloud – festival de teatru independent de orice”, în anul 2012, când spectacolul a primit Premiul festivalului. Ambii actori din distribuție au absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” – Mirela Oprișor în anul 2000, la clasa prof. Florin Zamfirescu, iar Vlad Zamfirescu în 1997, la clasa prof. Ion Cojar.

Despre acest spectacol regizorul Claudiu Goga notează: «„Dumnezeul de a doua zi” este un text scris sub forma unei succesiuni de monoloage, fiecare dintre ele nefiind altceva decât o fotogramă/fotografie a unui caracter, a unei stări sufletești sau a unui moment de viață, iar soluția folosită pentru developarea acestor fotograme/fotografii este un amestec seducător de ironie și autoironie. Rezultatul: un text comic și dramatic în același timp, poetic și violent deopotrivă. Violent prin simplitatea și exactitatea cu care pune diagnosticul, fără să judece și fără să condamne. Textul poate fi citit în mai multe feluri: ca o poveste de dragoste romantică sau ca trei povești de dragoste; ca drama unui cuplu sau ca dramele a trei cupluri; ca o satiră la adresa societății românești de azi sau ca o invitație la o meditație asupra sensului dimineților de a doua zi (pentru că, nu-i așa, orice s-ar întâmpla există întotdeauna o noua bună dimineață). Dar,întâi de toate, el trebuie citit ca o poveste despre părinți și copii. Sau mai exact ca o poveste despre părinți, copii și Dumnezeu. Un Dumnezeu de a doua zi… cu felul lui ciudat de a aranja lucrurile».