Şi ieri oameni din toată ţara au anunţat că vor fi prezenţi în pieţele publice la proteste. Pentru a cincea seară consecutiv, craiovenii au ieşit în Piaţa „Mihai Viteazul” pentru a-şi spune păsurile. Ca în fiecare zi, aceştia au strigat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, fluturând steaguri şi bannere cu mesaje împotriva conducerii politice a ţării. Protestele au fost declanşate săptămâna trecută, după demisia lui Raed Arafat, în semn de susţinere a fondatorului SMURD, însă pe parcursul acestor zile liniile protestului s-au generalizat şi au continuat chiar dacă medicul a fost reinstalat în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii. „Vom continua protestele, pentru că am văzut că cei de la guvernare nu au de gând să demisioneze. Din punctul nostru de vedere, această coaliţie nu are o majoritate legitimă. Dorim alegeri libere, asupra cărora să nu planeze suspiciunea de fraudare, şi un guvern care să reprezinte românii. Am ajuns în pragul sărăciei şi al disperării”, a declarat Gheorghe I., prezent la protestele din Craiova. Celor aflaţi în Piaţa „Mihai Viteazul” li s-a alăturat aseară şi un grup de studenţi craioveni.
Aveti dreptate, sunt mii de oameni in strada! Dar uitati sa precizati ca acesti oameni sunt 99% membrii de partid si huligani din galeriile de fotbal care incearca sa prosteasca populatia sa ii urmeze. Nici macar ei, care vin cu lectia facuta de la prtid ce sa strige se pare ca nu stiu care este scopul lor acolo. Pana acum urlau ca de ce a plecat Arafat, pensii, Rosia Montana, etc. Penibilitati!!!
Oameni, nu va lasati inselati de Ponta si Antonescu, marionetele lui SOV, Felix si Patriciu! Ei isi doresc sa puna cat mai repede mana pe tara, intr-un mod neconstitutional, pentru a putea apoi sa o jupoaie la fel cum au facut-o foarte multi ani!
Comments are closed.