„Moş Reducere” – ofertă specială pentru cumpărături în sezonul reducerilor

1
395

Banca Comercială Română (BCR) a lansat o ofertă specială – „Moş Reducere” – de credite pentru cumpărături în sezonul reducerilor, sub forma cardului de credit şi a creditului de refinanţare. Campania promoţională se desfăşoară până pe 3 martie 2012.

De la jumătatea lunii ianuarie începe sezonul reducerilor, iar românii arată un interes crescut pentru această perioadă, planificându-şi bugetul astfel încât să profite de preţurile reduse oferite de comercianţi. Astfel, clienţii BCR pot face cumpărături în rate cu dobânda zero prin intermediul cardurilor de credit BCR (Powercard BCR/ BCR Wizz Air) la comercianţii parteneri: Leonardo, Flanco, Domo, Real, Steilman etc.

Cardurile BCR (Powercard BCR/ BCR Wizz Air) oferă o perioadă de graţie de până la 53 de zile pentru cumpărături la orice comercianţi şi un program de rate – cumpărături în maxim 12 rate egale cu dobânda zero la partenerii BCR.

„Campania BCR se adresează clienţilor noi care doresc să-şi reducă efortul financiar lunar de plată prin consolidarea datoriilor într-un sigur credit cu o rată lunară mai mică, la BCR”, se precizează într-un comunicat de presă.

BCR oferă în cazul creditelor Divers BCR asigurarea de viaţă în mod gratuit, iar în cazul creditelor Smart BCR (Maxicredit) asigurarea de imobil gratuit, pe toată perioada de creditare. Opţional, banca oferă contracost poliţa de asigurare complexă, în cazul în care clientul rămâne şomer, pentru care banca se angajează să acopere, în locul clientului, până la 24 de rate lunare.


În cadrul ofertei combinate, BCR oferă un bonus de 50 lei sub forma de cash back clienţilor care vor achiziţiona pachetul de credite (card de credit + credit de refinanţare) şi vor efectua o tranzacţie de minim 50 lei până pe data de 3 martie 2012. Bonusul se va acorda până la 31 martie 2012 în contul de card de credit.

 

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,
    Sunt un pensionar de 71 ani si primesc pensia pe card BCR. Va rog sa-mi comunicati daca pot primi un card de credit prin care sa fac o achizitie de cca 1300 lei,fara dobanda.Mentionez ca pensia mea depaseste 1700 in mana lunar.Va multumesc.

Comments are closed.