Colinde şi daruri pentru persoanele vârstnice din cadrul Centrului Social “Sfinţii Doctori Cosma şi Damian”

0
208

 Centrul social de zi pentru persoane vârstnice „Sfinții Doctori Cosma și Damian” , al Arhiepiscopiei Craiovei , a organizat,  zilele trecute,  serbarea prilejuită de apropierea Sărbătorilor de Iarnă. În sala de festivități a așezământului social, beneficiarii  au primit colinda elevelor Maria Căldăraru și Lavinia Ștefan, din cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. În continuare, tinerii Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), filiala Dolj, au susținut un program de colinde tradiționale, urmat de  programul special susținut de grupul de elevi ai Colegiului National „Carol I”, sub îndrumarea doamnei prof. Nica Isabela Marilena. La rândul lor, membrii Corului Centrului „Sfintii Doctori Cosma si Damian” i-au colindat pe cei prezenți, primind daruri din partea elevilor Colegiului Național „Carol I”. „Este o emoție să ne aflăm în mijlocul dumneavoastră și să știți că vă iubim, sunteți ca părinții și bunicii noștri. Avem o strânsă colaborare cu Centrul Arhiepiscopiei Craiovei și avem convingerea că vom întări această lucrare alături de dumneavoastră”, le-a transmis celor prezenți prof. Nica Isabela, din cadrul Colegiului Național „Carol I”.

 Beneficiarii Centrului le-au oferit colindătorilor decorațiuni de Crăciun, croșetate în cadrul atelierelor de terapie ocupațională. „Momentul festiv a fost prilej de reunire a copiilor, tinerilor și bunicilor într-un cadru de sărbătoare, încununat cu poezie și colinde. Mulțumim invitaților, elevilor, profesorilor, tinerilor de la ASCOR pentru implicarea în organizarea acestei festivități pline de însemnătate, desfășurate în perioada premergătoare Sfintei Sărbători de Crăciun”, a subliniat Monica Mohanu, asistent social în cadrul Centrului social de zi pentru persoane vârstnice „Sfintii Doctori Cosma si Damian”.