Astăzi, la Prefectura Dolj, a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de parlamentari judeţeni, celor 14 aleşi în urma scrutinului din 6 decembrie. Un moment insolit a avut loc în timp ce proaspătul deputat de Dolj , din partea AUR, Ringo Dămureanu, și-a dat jos masca de protecţie, apoi a azvârlit-o, în timpul ceremoniei. Gestul a fost făcut în timpul discursului pe care fusese invitat să-l susțină de către președintele BEJ Dolj, judecătorul Cristian Iliescu, după ce câte un reprezentant de la fiecare partid spusese, la rândul lui, câteva cuvinte. În afara acestui eveniment, totul s-a desfăşurat conform regulilor sanitare impuse de starea de alertă.
Având la bază un discurs anti-sistem și anti-mască, Ringo Dămureanu a creat rumoare atunci când, vorbind despre obligativitatea purtării măștii, și-a dat-o jos, apoi a aruncat-o dintr-o dată pe masă. Președintele BEJ, Cristian Iliescu, a intervenit și, după câteva secunde, noul deputat a repus-o pe față, continunându-și cuvântarea: ”Aș dori să vorbim despre libertăți, pentru că, uitați-vă, noi purtăm acum niște măști recunoscute oficial de Guvern ca fiind 80% neconforme – moment în care își dă masca jos, apoi o aruncă – suntem obligați să facem asta. Ținem locurile de joacă închise, școlile închise. Toate aceste presiuni care s-au făcut pe populația actuală au dus la acest rezultat. Instituțiile statului au făcut presiuni asupra tuturor cetățenilor și asupra noastră”. Acesta a continuat”: AUR este partidul anti-sistem, pentru că sistemul este bolnav, pentru că a derapat foarte grav, pentru că a ajuns să intimideze oamenii. Oamenii trăiesc cu frică și votează cu frică. Pentru că în acest sistem bolnav unii oameni au ajuns să aibă câte șapte mandate, să-și numească descendenții chiar la nivelul unor asemenea instituții județene (…). În prezent, suntem acest partid hulit de foarte mulți, se pun tot felul de etichete. Nu suntem pro-Rusia, pentru că Rusia nu este pro-România, nu suntem pro Uniunea Europeană întoarsă cu spatele către viitor, ci pro Europa Creștină, nu suntem anti-NATO, așa cum în mod greșit s-a spus, spunem cel mai democratic partid al României. Cel mai mic, dar vom demonstra, în scurtă vreme, că este cu adevărat partidul românilor. Suntem un partid care susține națiunea română, partid care susține toți românii din țară” dar, mai ales, din jurul României, comunitățile istorice care au fost foarte grav omise, uitate, părăsite. Susținem românii din Diaspora și de asta am primit foarte multe voturi de acolo. Suntem singurul partid care și-a asumat să suțină Biserica ca și Armata, cele două instituții fundamentale acestui stat”.
Președintele BEJ Dolj: ”Dacă ești partid, implicit faci parte din acest sistem. E o contradicție”
La discursul lui Ringo Dămureanu, nu a rămas indiferent preşedintele BEJ Dolj: ”Am auzit această denumire de partid anti-sistem după alegerile din 6 decembrie. Personal, și raportându-ne la doctrina de Drept Constituțional, nu cred că poate exista așa ceva. Este punctul meu de vedere, întemeiat pe ceea ce au scris specialiștii în Drept Constituțional. Toată activitatea unei țări se desfășoară fiind guvernată de un ansamblu de legi, condusă de instituții care au anumite prerogative constituționale sau legale, toat însemnând un sistem. Or, dacă ești partid ai o reglementare legală și constituțională și implicit faci parte din acest sistem. Atunci, e o contradicție, cum ar putea o parte a sistemului să fie anti-sistem. este o utopie. Am făcut aceste precizări nu cu scop depolemică, ci pentru că am simțit să spun acest aspect”.