River Plate, învinsă de Al Ain, la CMC

0
455

După atâta tevatură în jurul finaei Copei Libertadores, pe care a câştigat-o în faţa marii rivale, Boca Junior, River Plate s-a făcut de râs la Campionatul Mondial al Cluburilor. Astfel, Al Ain, campioana Emiratelor Arabe Unite, s-a calificat în finală, după ce a învins-o pe River, la Abu Dhabi, în executării loviturilor de departajare. La finalul celor 90 de minute şi după 120 de minute, scorul a fost 2-2. Suedezul Marcus Berg a deschis scorul pentru gazde, în minutul 3, apoi columbianul Borre a marcat de două ori, în minutele 11 şi 16, în timp ce ultima reuşită a fost a brazilianului Caio, în minutul 51. Sud-americanii au ratat un penalti, în minutul 69, prin Gonzalo Martinez.

La loviturile de departajare, elevii antrenaţi de Zoran Mamici au marcat toate cele cinci penaltiuri executate, în timp ce argentinianul Enzo Perez a ratat.

În cealaltă semifinală se vor întâlni, joi, de la ora 18.30, Real Madrid, campioana Europei, şi formaţia japoneză Kashima Antlers, campioana Asiei. Finala va avea loc sâmbătă.