Se spune că atunci când preşedintele ţării aparţine unei tabere politice, fie ea de stânga sau de dreapta, iar guvernul este dat – rezultat al alegerilor parlamentare – de cealaltă tabără, realitatea politică impune ceea ce numim „coabitare”, de regulă anevoioasă, dacă nu chiar împotmolită. Predecesorul actualului preşedinte al ţării a evitat pe cât a fost posibil o altfel de situaţie, iar când a fost constrâns să o accepte – de USL este vorba -, nu am fost scutiţi de ceea ce se ştie, inclusiv de un referendum de demitere, care a polarizat, pe cât era cu putinţă corpul electoral. Nici actuala coabitare nu pare mai fericită, deşi, la începutul ei, se anunţa mult mai calmă, ferită de convulsiile care există în prezent. Şi asta chiar în pragul preluării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, când ţara noastră chiar se va afla în faţa unor responsabilităţi imense. Există o nervozitate excesivă pe scena politică, pe ambele maluri, şi mai degrabă se prefigurează o continuare a confruntării, decât un armistiţiu provizoriu, propus – detaliu de luat în seamă – recent, de premierul Viorica Dăncilă. Posibila Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea, constituie nodul gordian. Coaliţia PSD-ALDE este decisă să nu renunţe la această idee, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis şi opoziţia – în bună parte – se opune cu înverşunare, încât liderul USR, Dan Barna, chiar a ameninţat cu „o adevărată revoluţie”. Pe acest fond, de tensiuni exacerbate, augmentate şi prin proferarea de „amabilităţi” reciproce, preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis, luni, o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, solicitându-i agenda de lucru a fiecărei şedinţe de lucru a guvernului, informează Administraţia Prezidenţială. Preşedintele ţării a învederat în textul remis dispoziţiile în vigoare, în vederea obţinerii agendei de lucru a fiecărei şedinţe a guvernului, care se comunică autorităţilor publice interesate. Evident că din nou ne vom afla în faţa unui conflict constituţional, fiindcă abordările sunt diferite. Guvernul este parlamentar prin origine şi guvernamental prin funcţie, asta lăsând să se înţeleagă că programul său politic, liniile sale de forţă, sunt acceptate de Parlament. Pe de altă parte, Constituţia României utilizează noţiunea de „preşedinte al României” şi nu utilizează nici noţiunea de şef de stat şi nici noţiunea de şef al Executivului. O serie de prerogative ale Preşedintelui, în raporturile sale cu Guvernul, sunt limitate de Constituţie. Cu toate acestea, participarea sa la şedinţele de guvern, atunci când se dezbat probleme de interes naţional, este justificată, fără ca prin consultare să se înţeleagă o imixtiune a preşedintelui în activitatea guvernului. De altfel, textul constituţional prevede dreptul preşdintelui de a se consulta cu guvernul, dar nu şi obligaţia acestuia de a răspunde solicitării preşedintelui (Constituţia România – Comentariu pe articole pp 811). Solicitarea agendei fiecărei şedinţe a guvernului excede mai degrabă, decât să se circumscrie textului constituţional. Intervine însă o altă interpretare posibilă: cum problemele de importanţă majoră nu sunt nici ele definite sau enumerate, face ca acestea să fie stabilite în mod subiectiv de către Preşedinte. Şi dacă în Constituţie se prevede că Preşedintele poate consulta Guvernul cu privire la problemele de importanţă deosebită, aceasta nu înseamnă că preşedintele nu poate proceda la consultarea Guvernului şi cu privire la probleme de importanţă mai mică. Deşi cea aflată în discuţie nu este deloc… minoră. Clar este un lucru: premierul Viorica Dăncilă nu va trimite Administraţiei Prezidenţiale agenda şedinţelor guvernului şi, cum spuneam, din nou se va ajunge la… Curtea Constituţională. Care nu se poate plânge că nu a avut de lucru pe actualul mandat prezidenţial.
