Porcii de Crăciun, mai scumpi decât anul trecut

0
427

Cu un preţ aproape dublu faţă de anii trecuţi, de la 6 lei la 10 lei pe kilogram, în viu, s-au vândut porcii de Crăciun în târgul de la Leu. Ieri-dimineaţă, pe o ploaie măruntă şi sâcâitoare, ce le-a cam stricat socotelile comercianţilor, dar şi clienţilor, s-au adjudecat şi ultimii porci înainte de sărbători, având în vedere că târgul din localitate nu se mai deschide până în luna ianuarie. Alternativa la carnea de porc – curcanul a avut şi ea un preţ destul de piperat, un exemplar cam la 18 kilograme ajungând la 300 lei.

Nu a nins şi nici nu a fost polei, ca în alţi ani, ci a plouat ca într-o zi de toamnă. Chiar şi cu hainele ude în spate, crescătorii de porci tot s-au încumetat să iasă la târg cu animalelele pe care le aveau de vânzare. Dis-de-dimineaţă, când afară era încă întuneric, remorcile şi căruţele cu porci urcau panta către târg. Cei mai matinali, care au plecat devreme la drum, au apucat şi cele mai bune locuri, cele aproape de intrare. Nu a durat mult şi toată aleea târgului de la Leu s-a aglomerat, de o parte şi de alta, de tot felul de atelaje din care erau vânduţi porcii. Știind că târgul se deschide la primele ore, şi clienţii s-au grăbit să prindă cei mai buni porci şi să negocieze un preţ bun.

Comercianţii, mai câştigaţi decât în alţi ani

Încă o dată, zicala că socoteala de acasă nu se potriveşte tot timpul cu cea din târg s-a adeverit. Dacă în ultimii ani, crescătorii de animale erau cei care se plângeau de preţ, considerând că vând mai pe nimic, de această dată cei nemulţumiţi au fost cumpărătorii. Plecând la târg cu gândul că vor obţine un preţ la fel de bun ca în anul trecut, nu mai mult de 6 lei pe kilogram, în viu, nici după negocieri intense, care s-au lăsat uneori şi cu ridicări de ton, nu au reuşit să coboare preţul târgului sub 10 lei pe kilogram. Nimeni, absolut nici unul dintre comercianţi, nu a afişat vreo altă sumă. Iar spre spartul târgului, când mai rămăseseră puţini porci, preţul tindea chiar să mai crească.

”Ăsta este preţul târgului!”

De cealaltă parte, preţul de 10 lei pe kilogram este bine argumentat de fiecare dintre vânzători. Ori cât ar fi fost porcul de mic, el tot „îşi mănâncă” preţul, îşi susţineau cauza comercianţii. Unde mai pui că, pe lista de cheltuieli, nici unul nu mai lua în calcul munca şi efortul pe care întreaga familie îl depune ca să îngraşă un porc de Crăciun. ”Am avut cinci porci, anul acesta, la vânzare. Trei i-am vândut săptămâna trecută de acasă şi cu doi am venit, astăzi, în târg. Cer 10 lei pe kilogram, ăsta este preţul târgului, dar lumea se plânge că e scump, dar aş vrea să îi văd pe unii dintre ei la muncă, să vadă ce înseamnă să-i creşti. Dar noi nici nu punem la socoteală tot efortul. În peţul acesta, este tot porumbul pe care l-am cumpărat ca să-i hrănim. Anul trecut? Păi, anul trecut era bătaie de joc la ce preţ i-am dat. Au fost mulţi care şi-au păstrat porcii, pur şi simplu nu i-au mai dat”, ne-a mărturisit Costel Militaru, unul dintre comercianţii pe care i-am găsit în târgul de la Leu.

Vietnamezii au apărut şi în târgul de la Leu

Porcii vietnamezi, despre care se spune că pot fi consumaţi cu încredere pentru că nu influenţează valorile colesterolului, au apărut şi pe piaţa de porci de la Leu. Sunt, în continuare, o marfă puţin exotică în peisajul târgului şi au adunat mai multă lume în jurul lor. Curioşi să întrebe de una de alta, dar şi să-i admire, oamenii aveau, totuşi, o oarecare reţinere gândindu-se că trebuie să sacrifice un groştei aşa de mic şi cu un altfel de gust al cărnii. Un singur vânzător avea o astfel de marfă, iar un purcel cam la 50 de kilograme ajungea să coste 400 de lei. ”I-am crescut cum nu se poate mai bine. Lângă pădure, i-am lăsat liberi şi s-au dezvoltat atât cât le permite rasa. Deşi par mici în comparaţie cu porcii albi, uriaşi, şi aceştia sunt destul de mari şi au carnea gustoasă. Avantajul este că nivelul de colesterol este redus dacă începi să consumi carne de porc vietnamez”, şi-a lăudat marfa Petre Dulmeanu.

300 de lei, preţul curcanului

Ofertă diversă la sectorul de păsări. Cel mai căutat, curcanul. Avea un preţ destul de piperat, dar care nu i-a împiedicat pe cumpărători să scoată banii ceruţi de vânzătorii lor. Un curcan mărişor, care cântărea în jur de 18 kilograme se vindea, ieri, în târgul de la Leu, cu 300 de lei. Bineînţeles, negociabil. Nu lipseau nici găinile – preţ fix, 30 lei pe bucată, gâştele – 50 de lei pe bucată şi curcile – 65 de lei. Marele avantaj despre care nici nu mai trebuia să se vorbească era că toate erau crescute natural, în curţile localnicilor, cu grăunţe şi iarbă. Din târg, se mai putea cumpăra fasole uscată – între 8,5 şi 10 lei pe kilogram, brânză de vacă – 10 lei pe kilogram sau brânză de capră – 13 lei pe kilogram. Se găseau de toate, cartofi, ceapă, morcovi, chiar şi murături pregătite tradiţional de gospodinele din părţile locului.

Târgul s-a spart la un mic şi o ţuică fiartă

Cu toate că ploaia nu i-a lăsat deloc în pace, obişnuiţii târgului, după ce au luat pulsul, au trecut alături, în spaţiile acoperite, de unde ieşea un fum îmbietor. Și-au comandat doi-trei mititei şi până să se perpelească, s-au dres repede cu o ţuică fiartă, servită cu piper. Aşa cum se obişnuieşte după o ieşire la piaţă, indiferent că se vinde sau se cumpără ceva, oamenii s-au întins la vorbă şi s-au lungit la stat până la spartul târgului, când căruţele cu porcii nevânduţi, puţini la număr, au luat drumul spre casă. A fost ultima şansă pentru aceşti comercianţi de a-şi vinde marfa înainte de Crăciun, ştiut fiind faptul că duminica viitoare este Ajunul, iar târgul – unul dintre cele mai mari din zona noastră – nu se mai ţine.

RADU ILICEANU şi LAURA MOȚÎRLICHE