Angela Merkel, realeasă pentru a treia oară cancelar al Germaniei

0
298
Angela Merkel

Angela Merkel a fost realeasă pentru a treia oară cancelar al Germaniei de către deputaţi, cu o majoritate zdrobitoare, a anunţat ieri preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert. Merkel, care începe un nou mandat de patru ani, va conduce o mare coaliţie compusă din uniunile creştine (CDU şi aliatul bavarez CSU) şi social-democraţi, transmite AFP. Considerată drept cea mai puternică femeie de pe planetă, Angela Merkel, 59 de ani, clasată pe primul loc în alegerile legislative din 22 septembrie, a obţinut 462 de voturi din 621 de votanţi — Bundestagul numără 631 deputaţi — în cursul unui vot cu buletin secret, în timp ce noua sa majoritate are 504 locuri. Cancelarul german deţine, astfel, 74% din sufragiile exprimate. Potrivit rezultatului anunţat de Lammert, 150 de deputaţi au votat împotriva ei şi 9 au votat în alb. „Accept votul şi vă mulţumesc pentru încrederea acordată”, a declarat Angela Merkel, chiar după anunţarea rezultatelor votului. Au fost necesare aproape trei luni — un record — pentru a forma noul guvern al primei economii europene, comentează AFP. Partidul lui Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), şi ramura sa bavareză (CSU) deţin 311 locuri după alegerile din 22 septembrie, în timp ce Partidul Social-Democrat (SPD), cu care a încheiat un acord de coaliţie, 193 locuri. Cancelarul s-a deplasat în cursul zilei la preşedintele german, Joachim Gauck, care a numit-o oficial în funcţie, apoi a reveni în Bundestag pentru a depune jurământul. Noul guvern, care a şi ţinut primul consiliu de miniştri la finalul zilei de ieri, se axează pe un program comun care prevede, între altele, stabilirea unui salariu minim universal de 8,50 euro pe oră. După cum a procedat şi în 2005 şi 2009, cancelarul va face prima vizită în străinătate la Paris, astăzi, unde va avea o întrevedere cu preşedintele François Hollande, în ajunul summitului european de la Bruxelles. Ministrul de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, social-democrat, va efectua, de asemenea, prima vizită la Paris. El a mai deţinut funcţia de şef al diplomaţiei şi între 2005 şi 2009.