Opoziţia din Egipt acuză nereguli la referendumul pe tema noii Constituţii şi cere repetarea lui

0
329

Frontul Salvării Naţionale (FSN), o coaliţie a principalelor mişcări de opoziţie, i-a îndemnat pe egipteni să se mobilizeze în toată ţara, astăzi, pentru a-şi manifesta opoziţia faţă de Constituţie, înaintea celei de a doua zile de referendum, prevăzut pentru sâmbătă, 22 decembrie. „Frontul îi îndeamnă pe egipteni să iasă în stradă marţi, pentru a-şi apăra libertăţile, a evita fraudele şi a respinge Constituţia”, a precizat FSN într-un comunicat, duminică seara. La finalul primei zile de scrutin, sâmbătă, 15 decembrie, islamiştii au anunţat că voturile în favoarea proiectului de Constituţie apărat de către tabăra preşedintelui egiptean Mohamed Morsi înregistrează un uşor avans. Totuşi, mai multe organizaţii neguvernamentale au denunţat, duminică, nereguli în desfăşurarea referendumului pe tema controversatului proiect de Constituţie în Egipt, cerând să fie organizat un nou scrutin, relatează AFP. Votul de sâmbătă a fost „un referendum a la Mubarak”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Bahey Eddin Hassan, reprezentant al Centrului pentru drepturile omului din Cairo, făcând referire la fostul preşedinte, înlăturat de la putere printr-o revoltă populară anul trecut, şi la alegerile frauduloase desfăşurate în timpul regimului său. În timpul scrutinului, mai mulţi observatori din partea societăţii civile au fost împiedicaţi să intre în secţiile de vot, supravegherea judiciară nu a fost completă, iar unele persoane s-au dat drept magistraţi, potrivit organizaţiilor opoziţiei. „Numărarea a fost făcută în întuneric”, a declarat, la rândul său, avocatul Negad el-Borei, adăugând că membrii Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), din care provine preşedintele Morsi, au „direcţionat alegătorii” să voteze „da”. „În interesul consensului naţional”, comisia electorală trebuie să „recunoască faptul că nu a fost capabilă să asigure o bună organizare şi că trebuie să refacă referendumul”, a adăugat el-Borei. Aproape jumătate din alegătorii egipteni, circa 26 de milioane de persoane, au fost chemaţi la urne pe 15 decembrie, pentru a se pronunţa asupra noii Constituţii.