Alte trei comune doljene intră sub cod roșu

0
723

Având în vedere situația privind incidența cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS Cov-2, în ultimele 14 zile, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Dolj a hotărât, astăzi, că, în această noapte, comunele Gângiova, Siliștea Crucii și Teasc, unde incidența cazurilor confirmate în ultimele 14 zile a depășit 3 la mia de locuitori, intră sub cod roșu: este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte; este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale; este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor; activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare se poate desfășura doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități; este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc; restricția nu se aplică în cazul agențiilor Companiei Naționale “Loteria Română” S.A. și a agențiilor de pariuri sportive”. Aceste măsuri rămân în vigoare până pe 2 decembrie.

De asemenea, în Pielești și Terpezița, unde incidența cazurilor din ultimele 14 zile se situează între 1,5 și 3 la mie: organizarea și desfășurarea activității instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului; este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se poate desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00; activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare se poate desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% dincapacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00; restricția nu se aplică în cazul agențiilor Companiei Naționale “Loteria Română” S.A. și a agențiilor de pariuri sportive. Măsurile intră în vigoare în această noapte și vor fi valabile până pe 2 decembrie.