Baschetbaliştii Craiovei întâlnesc liderul, în Polivalentă

0
77

În seara aceasta, de la ora 19, În Sala Polivalentă, echipa de baschet SCMU Craiova întâlneşte liderul neînvins al Ligii Naţionale, U BT Cluj. Înaintea acestui joc, echipa din Bănie este pe locul 5, cu 8 puncte, după 3 victorii şi 2 eşecuri, dar poate ajunge pe poziţia secundă, în cazul unui succes.

Antrenorul craiovenilor, Aco Todorov, a declanşat un război psihologic înaintea acestui joc, declarând că echipa sa a fost dezavantajată de arbitri în unele jocuri şi se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple şi azi, atât pentru că adversarii sunt protejaţi de Federaţie, având cel mai mare buget din LNMB, iar delegarea arbitrului Laurenţiu Grigoraş sporeşte suspiciunile tehnicianului din Macedonia de Nord.

Jucăm cu Clujul, echipa cu cel mai mare buget din România. Totuşi, am arătat că ne putem bate de la egal la egal cu aceste formaţii, cu condiţia să avem şanse egale din partea arbitrilor.  Am jucat prost la Dinamo, dar puteam câştiga şi astfel dacă aveam şanse egale din partea arbitrajului. Se trimit arbitri care fluieră împotriva noastră şi nu pot accepta asta! Nu contează că nu suntem cea mai bogată echipă din ligă, fiindcă muncim din greu, avem familii pe care le întreţinem din banii pe care-i câştigăm aici şi vrem din partea comisiei care face delegările să ne trimită arbitri care ne oferă şanse egale cu adversarul.  Dacă nu ni se acordă şanse egale, să ne spună să nu ne mai consumăm timpul, energia şi banii degeaba, să ne vedem de treabă. Anul trecut am jucat un meci de 44 de minute, iar în orice ţară normală acel meci trebuia rejucat sau pierdut de gazde la masa verde. Aici nu s-a întâmplat nimic. Nu mi-e teamă să spun public aceste lucruri, cu riscul unor consecinţe. Nu ne vor în play-off! Este ca în societate, cei bogaţi sunt mai protejaţi decât cei săraci. În sport, nu câştigă banii întotdeauna. Credeţi că în baschetul din România va permite cineva să se întâmple ce s-a întâmplat în fotbalul din Anglia, când Leicester a câştigat campionatul?” a fost discursul lui Aco Todorov.