Mandate de executare, puse în aplicare de către poliţiştii doljeni

0
465

Două mandate de executare a unor pedepse privative de libertate au fost puse în aplicare de către poliţiştii doljeni. Astfel, oamenii legii de la Secţia 6 Poliţie Rurală Giubega au încarcerat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Perişor, care are de ispăşit o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul, fără permis, şi conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea , poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au depistat, în comuna Moţăţei, o femeie de 36 de ani, din Reşiţa, pe numele căreia Judecătoria Buftea emisese mandat de executare a unei pedepse de patru ani şi şapte luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.