Rusia a lansat rachete de croazieră din Marea Mediterană asupra fiefului Statului Islamic la Raqqa

0
381

Marina rusă a lansat ieri rachete de croazieră din Marea Mediterană asupra poziţiilor grupării jihadiste Statul Islamic la Raqqa, în nordul Siriei, capitala de facto a organizaţiei, care a revendicat la 31 octombrie doborârea avionului rusesc în Peninsula Sinai. “Fiecare îşi are obiectivele sale”, au explicat oficiali ai Ministerului Apărării de la Paris, care au informat în acelaşi timp despre noi raiduri ale aviaţiei franceze tot la Raqqa împotriva poziţiilor Daesh (Statul Islamic). Este pentru prima oară când rachetele ruseşti trec pe deasupra Turciei. Până acum, rachete ruseşti, vizând poziţii ale teroriştilor din Siria, au fost lansate de flotila rusă din Marea Caspică şi înainte de a lovi ţintele din Siria au traversat teritoriul Iranului. Această informaţie intervine în contextul în care anterior o altă sursă din cadrul Ministerului francez al Apărării declarase că Rusia a lansat marţi bombardamente intense asupra poziţiilor Statului Islamic la Raqqa. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Moscova îşi va intensifica raidurile aeriene în Siria după ce Serviciul Federal de Securitate (FSB) a confirmat că prăbuşirea avionului rus Airbus 321, cu 224 de persoane la bord, a fost provocată de un atentat cu bombă la 31 octombrie în Peninsula Sinai. Vladimir Putin a promis ruşilor “să-i găsească şi să-i pedepsească” pe cei care se fac responsabili de acest atentat, indiferent de locul în care se ascund, dând ordin ca atacurile aeriene ale aviaţiei ruse în Siria să fie intensificate. “Operaţiunea noastră militară în Siria trebuie nu doar să continue. Este necesar ca ea să fie intensificată în aşa fel încât infractorii să poată să înţeleagă că pedeapsa este inevitabilă”, a declarat el. Statul Islamic a revendicat doborârea avionului rusesc de pasageri care se întorceau la Sankt-Petersburg din staţiunea egipteană Sharm-el-Sheikh, precum şi atacurile de vinerea trecută din Paris.