Amenzi de peste 652.000 de lei, aplicate, în luna septembrie, de inspectorii sanitari

0
355

În cursul lunii septembrie 2021, Direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor județene precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 10.542 de controale în unităţile din industria agroalimentară.

Acțiunile de verficare au fost efectuate la nivel național și au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP). Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor. Ca urmare a neregulilor constatate și încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat 105 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 652.200 de lei. În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi:

– neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi: neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor tehnologice de producție, lipsa vestiarului pentru angajați, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar; neconformităţi privind întreținerea și igiena echipamentului de protecție sanitară a personalului muncitor;

– neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;

–  neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse expirate);

– neconformități privind personalul muncitor (neîntocmirea fișelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, lipsa echipamentului de protecție, neatestarea stării de sănătate a personalului);

–  alte tipuri de neconformități: desfășurarea de activități neînregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, comercializare, neinformarea autorităților competente despre procedura de retragere a produselor neconforme de pe piață)

In timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi instrucțiunilor din Programul de supraveghere şi control pentru anul 2021, urmărindu-se conformitatea produselor alimentarea, încadrarea calității acestora în limitele maxime admise privind prezența de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţele interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe în vederea verificării conformității în ceea ce privește respectarea criteriilor microbiologice în alimente și de pe suprafețe/ ustensile de lucru în unitățile de industrie alimentară.