Au fost anunțați câștigătorii celei de-a patra ediții a EU Datathon

0
487

Au fost anunțați câștigătorii celei de-a patra ediții a EU Datathon, în etapa finală a celei de-a 18-a Săptămâni europene a regiunilor și orașelor, desfășurată online. Echipa din România a obținut premiul întâi în cadrul celei de-a patra provocări, „O Europă pregătită pentru era digitală”, și a câștigat 12.000 de euro. Proiectul echipei din România, Digital Dryads, folosește imagini surprinse din satelit cu ajutorul programului european Copernicus pentru a monitoriza pădurile și pentru a combate defrișările ilegale.

EU Datathon este un concurs anual care invită persoanele pasionate de date să dezvolte aplicații noi, inovatoare, care să utilizeze în mod corespunzător numeroasele seturi de date deschise ale UE.  Premiile puse în joc au avut valoarea totală de 100.000 EUR și Premiul Publicului. Următoarele echipe au câștigat: pentru provocarea 1, „Un pact verde european”, GeoFluxus (Belgia, Grecia, Lituania); provocarea 2: „O economie în serviciul cetăţenilor”, Team FinLine (Regatul Unit); provocarea 3: „Un nou impuls pentru democrația europeană”, Next Generation Democracy (Danemarca); provocarea 4: „O Europă pregătită pentru era digitală”, Digital Forest Dryads of Copernicus (România), respectiv Team FinLine pentru Premiul Publicului”.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Cu 121 de contribuții din întreaga lume, participarea în acest an a fost cea mai mare din istoria concursului. Interesul ridicat față de datele deschise arată că putem utiliza mai bine volumul enorm al acestui tip de informaţii pe care îl avem la dispoziţie. Intenționăm să facem acest lucru pentru a îmbunătăți procesul de elaborare a politicilor și, cel mai important, viețile oamenilor.”

Comisarul pentru buget și administrație, Johannes Hahn, a adăugat: „Le felicit pe cele 12 echipe finaliste pentru că au prezentat idei excelente privind modele de afaceri concrete și întreprinderi sociale. Toate acestea au declanșat abordări și soluții inovatoare adecvate pentru a ajuta Europa să facă față provocărilor cheie prin utilizarea datelor deschise ale UE.”

EU Datathon este organizat în fiecare an de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană.