Dublă ceremonie, pentru avocaţi, la Universitatea din Craiova

1
780
Ieri, în Aula „Mihai I al României” a Universităţii din Craiova a avut loc o dublă ceremonie. Prima s-a referit la decernarea Premiului „Avram Iancu”, pentru merite deosebite, acordat de Baroul Dolj. Cea de-a doua a fost destinată jurământului depus de 28 de avocaţi stagiari, la care s- a adăugat unul, pentru definitivat, cu toţii trecând prin mai multe examene de-a lungul timpului. Manifestarea a fost prezidată de decanul Baroului Dolj, prof. univ. dr. Lucian Săuleanu, iar accentul a fost pus pe apărarea suspecţilor în lupta cu posibile abuzuri ale instituţiilor de stat cu prerogative în ceea ce priveşte anchetarea.
Aula „Mihai I al României”, din cadrul Universităţii din Craiova a fost, ieri, plină. Au fost prezenţi studenţi, profesori, şi, în primul rând, cei 28 de stagiari, plus unul la definitivat, care au depus jurământul pentru intrarea în avocatură, manifestarea fiind organizată de Baroul Dolj. A fost doar o etapă a ceremoniei, cea de-a doua fiind destinată decernării Premiului „Avram Iancu”, pentru merite deosebite, unui foarte bun avocat. Manifestările, oficiate de prof. univ. dr. Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj, au debutat cu intonarea Imnului de Stat al României. Apoi, s-a trecut la ordinea de zi, oarecum inversată, începându-se cu decernarea Premiului „Avram Iancu”.  „Pe 19 septembrie, s-a decis ca această distincţie să fie acordată domnului avocat Daniel Fenechiu senator în Parlamentul României, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Barorurilor din România (UNBR). Acesta s-a implicat în susţinerea drepturilor avocaţilor, în Parlamentul României, iar denumirea premiului pleacă de la cel care a fost Avram Iancu, avocat de profesie, care, pe lângă toate calităţile de revoluţionar, s-a implicat serios pentru susţinerea drepturilor românilor din Transilvania, luptându-se cu autorităţile austro – ungare, de fapt menirea oricărui avocat, aceea de a lupta împotriva posibilelor abuzuri ale statutului ”, a precizat Lucian Săuleanu. Laureatul, Daniel Fenechiu, a menţionat: „Sunt onorat pentru această distincţie şi ştiu ce înseamnă recunoaşterea competenţei profesionale de către confraţi. M-am luptat şi mă voi lupta pentru drepturile avocaţilor, deoarece, într-un stat democrat, drepturile trebuie respectate, chiar dacă este vorba de infractori sau suspecţi”.

Alocuţiuni pentru noii avocaţi
Partea a doua a manifestării a fost dedicată depunerii jurământului de către cei 28 de stagiari şi un candidat la definitivat, înaintea ceremoniei fiind rostite alocuţiuni din parte celor care au făcat parte din prezidiu. „Este o tradiţie pentru Baroul Dolj să ofere asemenea distincţie unor avocaţi. Cred că domnul Fenechiu este singurul avocat, ca profesie, în Parlamentul actual al României. Pentru voi, cei tineri, care depuneţi jurământul, nu pot decât să vă felicit. Să ştiţi că viaţa de avocat nu este una plină de îngeri, veţi avea de luptat şi, uneori, veţi dori să renunţaţi. Vă îndemn să folosiţi toate drepturile în faţa instanţelor de judecată” – prof. univ. dr. Ion Turculeanu, vicepreşedinte al UNBR. „Sunt onorat să particip la această dublă ceremonie. Ştiu că Baroul Dolj a pregătit-o cu multă migală. Ve felicit din tot sufletul, pe dumneavoastră, cei nou – veniţi, ştiu că sunt emoţii, pe care le veţi păstra foarte multă vreme, dar orice shimbare în bine, pe care, sunt convins că o veţi aduce, este de bun augur” – prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova.

1 COMENTARIU

Comments are closed.